Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Coca este în permanenţă preocupat de soarta judeţului

IMPLICARE. Senatorul PSD Laurenţiu Coca se numără, fără îndoială, printre cei mai activi parlamentari actuali. De când a fost ales senator al Colegiului Uninominal Bălceşti – Drăgăşani, pesedistul nu conteneşte să-i bombardeze pe guvernanţi cu întrebări, interpelări sau declaraţii politice cu privire la problemele colegiului pe care-l reprezintă, dar şi ale judeţului Vâlcea. Nu mai departe de zilele trecute, Laurenţiu Coca a trimis trei interpelări ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prim-ministrului Emil Boc, dar şi ministrului Sănătăţii.

Senatorul PSD a observat că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea se confruntă cu o mare lipsă de personal calificat. De aceea, el s-a declarat îngrijorat de modul în care sunt îngrijiţi tinerii cu dizabilităţi, care nu primesc îngrijirile necesare tocmai pentru că cei mai buni specialişti au plecat din ţară datorită veniturilor foarte mici. Astfel, Laurenţiu Coca îi cere ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Sebastian Lăzăroiu, să găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor. „Din informaţiile pe care le deţin, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Vâlcea, are un deficit de 250 angajaţi, mai ales specialişti în kinetoterapie, psihologi, doctori şi asistenţi maternali. Pe lângă acest deficit, Direcţia se mai confruntă şi cu părăsirea sistemului din cauza veniturilor a tot mai mulţi asistenţi maternali. Care sunt soluţiile pentru îmbunătăţirea condiţiilor celor 500 de copii, din care 99 cu dizabilităţi, asistaţi din cadrul DGASP Vâlcea?” – se arată în interpelarea senatorului Coca. Mai mult, parlamentarul PSD, alături de alţi colegi de-ai săi, s-au arătat nemulţumiţi de neaplicarea legii privind constituirea, întrunirea şi funcţionarea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, lege ce are menirea de a promova bunele practici de dialog social. De aceea, Laurenţiu Coca şi colegii săi i-au cerut prim-ministrului Emil Boc, cel care prezidează acest Consiliu, să dea explicaţii asupra întârzierii neaplicării acestei legi atât de necesare. „Au trecut două luni de la 18 aprilie 2011, data la care Guvernul şi-a angajat răspunderea pe legea dialogului social, Legea nr. 62/2011. Ori, de la angajarea răspunderii pe această lege nu s-a mai întâmplat altceva în acest domeniu, ca şi cum bunele practici s-ar reduce la impunerea unei legi a dialogului social fără dialog social! Dată fiind întârzierea aplicării acestei legi, vă solicităm, să prezentaţi Senatului României modul de constituire a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, dacă a avut prima întrunire, dacă şi-a adoptat regulamentul de funcţionare prevăzut de lege şi dacă a făcut ceva pe linia atribuţiilor legale, în special în ceea ce priveşte dezbaterea şi analiza proiectelor de programe şi strategii elaborate la nivel guvernamental” – se arată în altă interpelare a senatorului. „Salvarea Maternităţii este comasarea” – Laurenţiu Coca Şi sistemul sanitar este în atenţia parlamentarului PSD, Laurenţiu Coca, acesta şi-a exprimat îngrijorarea faţă de soarta Spitalului de Obstretrică şi Ginecologie  Rm. Vâlcea, care, în urma clasificării spitalelor, va primi fonduri cu 50% mai mici. În opinia senatorului, singura soluţie de salvare a Maternităţii o reprezintă comasarea cu Spitalul Judeţean Vâlcea, comasare ce a fost propusă şi de conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea şi care nu s-a realizat nici până în prezent. „Propunerea de clasificare a spitalelor în funcţie de competenţă, precum şi cea de reorganizare a sistemului spitalicesc, atestă faptul că în judeţul Vâlcea bugetul pe 2011 nu va acoperi plata salariilor, a medicamentelor şi a utilităţilor spitalelor decât câteva luni. Clasificat în categoria cinci, Spitalul de Obstetrică – Ginecologie va primi cu 50% mai puţin decât în 2010. Singura soluţie de a face faţă cheltuielilor o constituie comasarea cu Spitalul Judeţean de Urgenţă. În urma celor relatate şi a faptului că, autorităţile judeţene, au transmis către ministerul pe care îl conduceţi adresele cu nr. 2922 /14.03 2011 şi 5206/ 06.05.2011 privind propunerea de desfiinţare şi reorganizare a Spitalului de Obstetrică – Ginecologie  ca structură fără personalitate juridică în cadrul Spitalului de Urgenţă, vă rog, domnule ministru,să ne precizaţi cum vedeţi dumneavoastră rezolvarea acestei situaţii” – susţine Laurenţiu Coca în interpelarea sa către ministrul Sănătăţii. CLAUDIA STANCIU