Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tragedie pe faleza râului Olănești! Cadavru descoperit în apropierea unei canalizări

Vineri seara, 4 aprilie 2025, în jurul orei 19:00, o descoperire șocantă a pus pe jar autoritățile din Râmnicu Vâlcea. O persoană a fost găsită decedată în zona unei canalizări, situată pe faleza râului Olănești.

Sesizarea a fost făcută printr-un apel la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Din primele verificări, trupul neînsuflețit nu prezenta urme vizibile de violență.

Cadavrul a fost preluat de medicii legiști în vederea efectuării necropsiei, procedură care va stabili cu exactitate cauza decesului. Până la acest moment, identitatea persoanei nu a fost stabilită, polițiștii continuând cercetările pentru identificarea acesteia.

Ancheta este coordonată de un procuror, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Oamenii legii investighează toate circumstanțele în care a survenit moartea, fără a exclude, momentan, nicio ipoteză.