Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Ați mâncat și n-ați postit? Mergeți la spovedanie!” – mesajul părintelui Constantin Necula pentru credincioșii ezitanți

Postul nu este o condiție obligatorie pentru spovedanie, ci o cale spre ea, transmite părintele Constantin Necula, într-un mesaj plin de înțelegere și echilibru adresat celor care ezită să se apropie de Biserică în Postul Paștelui. Mulți credincioși aleg să amâne sau chiar să evite spovedania, motivând că nu au reușit să țină post. Însă, potrivit părintelui, această abordare reflectă o înțelegere greșită a rostului postului și al pocăinței.

În cartea sa „Creștinism de vacanță”, părintele Necula atrage atenția că ideea postului „obligatoriu” înainte de spovedanie este una dintre falsele rigorisme care s-au impus în percepția populară asupra credinței ortodoxe.

„Dacă mergeți în a 40-a zi de post, 40 de zile. Dacă mergeți în prima zi, o zi de post și, în următoarele 39 de zile, continuați postul. Cu alte cuvinte, când e de postit, e de postit!”, scrie preotul.

Acesta explică că spovedania nu este condiționată de postul anterior, iar cei care nu au postit înainte de a se mărturisi, o pot face ulterior. Important este ca spovedania să nu fie amânată pe baza unor blocaje formale sau frici nejustificate.

„N-ai postit până te-ai spovedit? Postești după ce te-ai spovedit! N-ai postit până te-ai împărtășit? Te împărtășești și postești! Sunt unele lucruri cu adevărat recuperabile în Biserică și ‒ Slavă Domnului! ‒ postul este unul dintre ele.”

Părintele mai spune că acest tip de gândire rigidă, în care credinciosul își „inventează” motive pentru a evita apropierea de Dumnezeu, e o capcană subtilă. Postul nu ar trebui să devină un obstacol, ci un drum deschis către spovedanie și împărtășanie.

„Ne ascundem adesea după astfel de rigori, în speranța că ne putem sustrage de la ceea ce, de fapt, avem nevoie să facem.”

Mesajul părintelui Necula vine ca un îndemn clar: mai presus de reguli formale, contează dorința sinceră de întoarcere spre Dumnezeu și de regăsire spirituală, mai ales într-o perioadă atât de importantă cum este Postul Mare.