Biroul Electoral Central (BEC) a respins sâmbătă, 15 martie, candidatura Dianei Șoșoacă, lidera partidului SOS România, pentru alegerile prezidențiale programate pe 4 mai. Decizia a fost adoptată cu o majoritate de 10 voturi, în timp ce trei membri ai BEC s-au pronunțat în favoarea admiterii candidaturii.
Vineri, Diana Șoșoacă a solicitat să participe la ședința BEC, însă cererea sa a fost respinsă. Interdicția de a candida la alegerile din 2024 fusese stabilită anterior printr-o hotărâre a Curții Constituționale, emisă pe 5 octombrie.
În motivarea deciziei, Curtea Constituțională a subliniat că declarațiile și pozițiile publice ale Dianei Șoșoacă contravin principiilor democratice și valorilor constituționale. Instanța a argumentat că aceasta promovează mesaje care pun sub semnul întrebării obligația de respectare a Constituției, inclusiv prin discursuri ce vizează modificarea unor aspecte fundamentale, precum apartenența României la Uniunea Europeană și NATO. În concluzie, CCR a considerat că respectarea principiilor constituționale și apărarea democrației, condiții esențiale pentru a candida la funcția de președinte, nu sunt reflectate în discursul public al acesteia.
Lasă un comentariu