Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ei sunt cei doi TINERI care au sfârșit TRAGIC pe o stradă din Râmnicu Vâlcea

Un accident cumplit, petrecut în noaptea de 29 iunie 2025 în zona Târgului de la Râureni din Râmnicu Vâlcea, a curmat viețile a doi tineri, lăsând în urmă durere și întrebări fără răspuns.

Victimele sunt Eduard Ionuț, în vârstă de 23 de ani, din orașul Horezu, și Narcis George Cobzaru, de 24 de ani, din comuna Costești, județul Vâlcea.

Potrivit datelor transmise de IPJ Vâlcea, autoturismul condus de Eduard a fost surprins de radar circulând cu 185 km/h pe bulevardul Dem Rădulescu. Polițiștii au efectuat semnalele regulamentare de oprire, însă tânărul nu a oprit, continuând deplasarea.

A urmat o urmărire, iar câteva minute mai târziu, autoturismul a fost descoperit în flăcări, în urma unui accident violent. Din primele cercetări, mașina ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi izbit de un ansamblu de țevi de termoficare, aflate în afara drumului public.

În urma impactului devastator, atât șoferul, cât și pasagerul din dreapta au decedat.

Tineri, prieteni, cu toată viața înainte, Eduard și Narcis au plecat mult prea devreme.

Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

Narcis George Cobzaru
Eduard Ionuț