Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea, au descoperit o cultură indoor de canabis într-o locuință din comuna Copăceni, județul Vâlcea. Suspectul, un bărbat de 40 de ani, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Conform anchetatorilor, în luna decembrie 2024, acesta ar fi pus bazele unei culturi de canabis în propria casă, plantele fiind destinate comercializării. În urma percheziției domiciliare desfășurate în cursul zilei de 12 iunie 2025, oamenii legii au ridicat 44 de plante de canabis aflate în diferite stadii de dezvoltare, cu înălțimi între 60 și 140 de centimetri.
Pe lângă plante, polițiștii au mai descoperit și ridicat echipamente folosite pentru întreținerea culturii – inclusiv instalații speciale de iluminat și ventilație, fertilizanți, un grinder și alte obiecte ce pot constitui mijloace de probă în cauză.
La finalul acțiunii, procurorii DIICOT au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, urmând să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Intervenția s-a realizat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.
Notă: Pe tot parcursul procedurilor judiciare, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.























Lasă un comentariu