Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Andra Bica: „Pentru Vâlcea. Pentru tradiție. Pentru viitor.” Centrele culturale vor primi finanțare dedicată


O veste importantă pentru cultura din județul Vâlcea a venit miercuri, din plenul Senatului, unde a fost adoptat proiectul de modificare a Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. Senatorul PSD de Vâlcea, Andra Bica, a anunțat că noile prevederi vor permite alocarea a 2% din impozitul pe venit estimat la bugetul de stat pentru susținerea instituțiilor publice de spectacole aflate în subordinea autorităților locale.

„Această prevedere a fost completată pentru a include, alături de teatre, opere și filarmonici, ansamblurile folclorice și centrele culturale județene. Astfel, și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea va putea beneficia de finanțare dedicată”, a declarat Andra Bica.

Centrul Cultural Județean are un rol esențial în promovarea valorilor tradiționale și în susținerea artiștilor locali. Prin această modificare legislativă, instituțiile similare din întreaga țară vor avea resurse mai bune pentru a-și continua activitatea.

„Instituția se află în subordinea Consiliului Județean Vâlcea și are un rol esențial în promovarea tradițiilor locale, în sprijinirea artiștilor din județ și în organizarea de evenimente culturale care definesc identitatea noastră vâlceană”, a mai subliniat senatorul.

„Pentru Vâlcea. Pentru tradiție. Pentru viitor.” – este mesajul cu care Andra Bica și-a încheiat anunțul, subliniind angajamentul său pentru susținerea culturii locale.