Noua creșă din cartierul Goranu va putea fi vizitată de publicul larg în perioada 29 mai – 5 iunie, în cadrul evenimentului „Zilele porților deschise”.
Pentru a veni în sprijinul părinților care lucrează în prima parte a zilei, programul de vizitare va fi între orele 16.00 și 18.00 în intervalul 29 mai – 4 iunie. Joi, 5 iunie – Ziua Învățătorului, zi liberă pentru elevi și cadre didactice – creșa va putea fi vizitată între orele 10.00 și 18.00.
Noua unitate de învățământ antepreșcolar, situată în zona Islaz din Goranu, a fost inaugurată sâmbătă, 24 mai, și reprezintă un obiectiv important în extinderea rețelei de creșe din municipiu. Creșa a fost realizată în cadrul Programului guvernamental „Sfânta Ana”, cu finanțare integral nerambursabilă prin PNRR și alte fonduri publice.
Evenimentul de tip „porți deschise” este corelat cu campania de înscriere a copiilor în creșele publice din Râmnicu Vâlcea, care se desfășoară în perioada 26 mai – 6 iunie. Părinții care doresc să își înscrie copiii în sistemul public de educație antepreșcolară sunt așteptați la sediul Creșei Râmnicu Vâlcea de pe strada Morilor, în următorul program:
- Luni – Joi: 9.00 – 12.00 și 14.00 – 17.00
- Vineri: 9.00 – 13.00
Documentele necesare pentru înscriere, inclusiv cererea, criteriile de departajare și declarațiile pe proprie răspundere, pot fi consultate și descărcate de pe site-ul Primăriei: www.primariavl.ro, secțiunea „Administrația Locală / Direcții și Servicii / Creșa Râmnicu Vâlcea”.
Pentru anul școlar 2025 – 2026, municipalitatea pune la dispoziție 580 de locuri în cele 7 creșe din oraș, dintre care 185 de locuri sunt deja ocupate de copiii reînscriși.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu