Comuna Golești din județul Vâlcea se numără printre cele trei finaliste pentru titlul de Sat European de Tineret 2026, alături de localitățile Marginea (Suceava) și Hăghig (Covasna).
Candidatura a fost depusă de Grupul Tinerilor Goleșteni, voluntari ai Asociației Grow and Glow, sprijiniți de Primăria Golești, de asociație și de întreaga comunitate. Cei 10 tineri coordonați de Gabriela Șerban au muncit timp de o lună pentru a realiza formularul de candidatură și filmul de prezentare, iar eforturile lor au fost recompensate cu această nominalizare.
„Candidatura pentru titlul de Sat European de Tineret este pentru noi o reală șansă să fim auziți, să ne implicăm și să arătăm că și în comuna Golești există tineri care vor și pot să facă schimbări. Vrem să demonstrăm că putem schimba locul în care trăim. Într-un Golești ideal, Centrul Tinerilor ar avea mai multe săli – pentru activități de învățare, cursuri, ateliere, dar și pentru distracție, sport sau evenimente dedicate comunității”, au transmis tinerii.
În perioada următoare, comuna va primi vizita Guvernanței programului European Youth Village, pe 9 septembrie 2025, iar între 10 – 14 septembrie tinerii din Golești vor participa, alături de ceilalți finaliști, la o întâlnire organizată în localitatea Șimon (Bran), județul Brașov.
Timeea, Daria, Mălina, Cristi, Mario, Ștefăniță, Edi, Alex, Luci și Gabriela sunt pregătiți să ducă mai departe munca începută și speră ca, pe 22 noiembrie 2025, la Gala Comunității European Youth Village, Goleștiul să obțină prestigiosul titlu.
European Youth Village este un program strategic ce urmărește dezvoltarea ecosistemului de tineret din România și Europa, construit pe baza nevoilor și problemelor tinerilor din mediul rural. Programul este coordonat de Asociația pentru Dezvoltare Activă (ADA) și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile, cu sprijinul Romanian-American Foundation (RAF). Procesul de selecție al Satelor Europene de Tineret 2026 face parte din proiectul Generația 8, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+.





















Lasă un comentariu