În dimineața zilei de 24 septembrie 2025, în jurul orei 09:45, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au depistat, pe DJ 677D, în localitatea Ștefănești, un bărbat care efectua transport ilegal de persoane.
Acesta transporta, contra cost, patru pasageri în autoturismul său, fără a deține autorizație taxi sau copie conformă valabilă, încălcând prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
Pentru abaterea comisă, șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.000 de lei. De asemenea, polițiștii au dispus reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare, iar autovehiculul nu mai poate fi utilizat timp de 6 luni.
Poliția Vâlcea reamintește că respectarea legislației privind transportul public este esențială pentru siguranța pasagerilor și pentru combaterea activităților ilegale.





















Lasă un comentariu