Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Protest la ANAF și Trezoreria Vâlcea. Finanțiștii au întrerupt activitatea timp de opt ore

Angajații Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea și ai Trezoreriei Vâlcea au participat joi, 4 iunie 2026, la protestul național organizat de Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor, afiliată la Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor „SED LEX”.

În intervalul orar 08:00 – 16:00, activitatea a fost suspendată în instituțiile fiscale din întreaga țară, inclusiv la Vâlcea, unde salariații și-au exprimat nemulțumirea față de prevederile proiectului noii legi a salarizării.

Sindicaliștii susțin că forma actuală a proiectului legislativ nu oferă garanții privind evoluția veniturilor după anul 2027 și că angajații din cadrul Ministerului Finanțelor și ANAF riscă diminuări salariale semnificative. Totodată, aceștia reclamă lipsa unei grile de salarizare distincte pentru sistemul finanțelor publice.

„Sistemul fiscal nu funcționează fără noi” este mesajul transmis de Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor, care afirmă că protestul reprezintă un semnal de alarmă privind funcționarea administrației fiscale și impactul pe care noile măsuri l-ar putea avea asupra angajaților.

Potrivit organizației sindicale, aproximativ 17.900 de salariați din cadrul Ministerului Finanțelor și ANAF au participat la acțiunea de protest desfășurată simultan în toate județele țării.

La Vâlcea, protestul s-a desfășurat în fața sediilor instituțiilor fiscale, iar activitatea cu publicul și procesarea unor operațiuni specifice au fost afectate pe durata celor opt ore de întrerupere a lucrului.

Reprezentanții sindicali susțin că nu se opun reformelor din sistemul bugetar, însă solicită o salarizare predictibilă, un statut profesional clar pentru angajații din finanțe și recunoașterea responsabilităților pe care le presupune administrarea veniturilor statului.

Sindicatele avertizează că, în lipsa unui dialog concret cu autoritățile și a unor garanții privind viitoarea lege a salarizării, acțiunile de protest ar putea continua și în perioada următoare.