Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tensiuni la AJVPS Vâlcea: ing. Ion Antonescu cere comasarea convocărilor și respectarea legalității la Adunarea Generală Extraordinară

Situația din cadrul AJVPS Vâlcea devine tot mai tensionată în contextul apropierii Adunării Generale Extraordinare (AGE). Redăm integral, fără comentarii suplimentare, comunicatul transmis de ing. Ion Antonescu, Membru de Onoare al AGVPS:

Comunicat de presă

Urmare a acțiunilor exercitate de unii dintre membrii Consiliului AJVPS Vâlcea, care la sfârșit de mandat fug din fața celor care i-au ales, își prelungesc nestatutar mandatul ineficient, suntem nevoiți să facem precizări pentru a evita derutarea membrilor vânători și pescari amenințați să nu vină la AGE, organul suprem de conducere în fața căruia trebuie să dea socoteală.
Având în vedere existența a două convocări pentru aceeași dată, aceeași oră și același scop general, consider că nu ne aflăm în prezența a două Adunări Generale distincte, ci a unei singure Adunări Generale Extraordinare cu puncte de ordine de zi complementare propunem:

I. Desfășurarea unei singure Adunări Generale Extraordinare și comasarea punctelor înscrise în cele două convocări într-o ordine statutară

AGE este chemată:

  1. Să constate existența unei singure Adunări Generale Extraordinare.
  2. Să aleagă un președinte de ședință, prezidiu, comisie de validare și secretariat.
  3. Să aprobe ordinea de analiză propusă.
  4. Să analizeze cu prioritate Hotărârile nr. 480, nr. 542 și nr. 572.
  5. Să analizeze situația domnului Bădescu.
  6. Să analizeze suspendarea domnilor Neagoe Sorin și Neagoe Marius.
  7. Să analizeze activitatea Consiliului AJVPS începând cu președintele, comitetelor Cluburilor Drăgășani și Horezu și oportunitatea aplicării art. 15 lit. d) din Statut.
  8. Să stabilească măsurile tranzitorii necesare și calendarul electoral.
  9. Să analizeze eventualele modificări statutare numai după clarificarea aspectelor de legalitate și procedură deja existente.
    Înainte de analiza punctelor aflate pe ordinea de zi, reamintim principii care guvernează funcționarea oricărei asociații și care trebuie să stea la baza hotărârilor pe care le vom adopta.

1. Principiul legalității

Niciun organ al asociației nu poate exercita atribuții care nu îi sunt conferite de lege sau de Statut. Orice hotărâre adoptată cu depășirea competențelor statutare este vulnerabilă și poate fi contestată. Din acest motiv, AGE trebuie să analizeze cu atenție dacă Hotărârile nr. 480/30.04.2026, nr. 542/25.05.2026 și nr. 572/10.06.2026 au fost adoptate în limitele competențelor Consiliului AJVPS.

2. Principiul neretroactivității

O hotărâre trebuie analizată în raport cu normele aflate în vigoare la data adoptării sale. Modificarea ulterioară a Statutului nu poate transforma în legal ceea ce era nelegal și nu poate valida retroactiv măsuri deja adoptate. Din acest motiv este firesc ca AGE să analizeze mai întâi hotărârile deja adoptate și abia ulterior eventualele modificări statutare.

3. Principiul imparțialității

Persoana care are un interes direct într-o problemă nu trebuie să participe la deliberarea și votarea acelei probleme. Acest principiu este consacrat și de art. 47 din Statut. Din această perspectivă, AGE trebuie să analizeze situația participării domnului Bădescu la deliberările și votul privind propria situație juridică și statutară.

4. Principiul dreptului la apărare

Nicio măsură care afectează drepturile unei persoane nu trebuie adoptată fără prezentarea faptelor, a probelor și fără posibilitatea persoanei vizate de a-și exprima punctul de vedere. Acest principiu trebuie avut în vedere la analiza măsurilor dispuse împotriva domnilor Neagoe Sorin și Neagoe Marius, precum și la analiza Hotărârii nr. 572/10.06.2026.

5. Principiul răspunderii tuturor organelor de conducere

Funcționarea AJVPS nu depinde exclusiv de director sau de președinte. Consiliul, comitetele cluburilor și toate organele de conducere au atribuții și responsabilități proprii. În consecință, dacă AGE analizează activitatea asociației în perioada 2021-2026, analiza trebuie să privească toate structurile de conducere, inclusiv activitatea președintelui și membrilor Consiliului AJVPS, a membrilor comitetelor Cluburilor, prin raportare la atribuțiile prevăzute de art. 30 din Statut.

6. Principiul proporționalității

Orice măsură adoptată trebuie să fie necesară, justificată și proporțională cu situația care a determinat-o. Nimeni nu poate fi sancționat pentru neîndeplinirea unei obligații imposibil de executat sau pentru neprezentarea într-un termen nerezonabil a unor informații complexe care privesc activitatea asociației pe mai mulți ani. Acest principiu trebuie avut în vedere la analiza Hotărârii nr. 572/10.06.2026.

7. Principiul continuității instituționale

Indiferent de concluziile la care va ajunge AGE, trebuie evitată apariția unui vid de autoritate. Scopul Adunării Generale nu este blocarea activității AJVPS, ci restabilirea legalității și asigurarea continuității funcționării asociației până la finalizarea procesului electoral.

Consecințe practice

Aplicarea acestor principii conduce la necesitatea analizării cu prioritate a:

  • Hotărârii nr. 480/30.04.2026;
  • Hotărârii nr. 542/25.05.2026;
  • Hotărârii nr. 572/10.06.2026;
  • situației domnului Bădescu;
  • suspendării domnilor Neagoe Sorin și Neagoe Marius;
  • activității comitetelor Cluburilor Drăgășani și Horezu;
  • eventualei incidențe a art. 15 lit. d) din Statut;
  • măsurilor tranzitorii și calendarului electoral.
    Numai după clarificarea acestor aspecte AGE poate decide, în deplină cunoștință de cauză, măsurile care se impun.

    MEMBRU DE ONOARE AL AGVPS
    Ing. I. Antonescu