Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Rata șomajului în Vâlcea a rămas la 3,01%. Peste 4.100 de persoane sunt în căutarea unui loc de muncă

La sfârșitul lunii iunie 2026, rata șomajului în județul Vâlcea a fost de 3,01%, aceeași valoare înregistrată și în luna martie, potrivit datelor transmise de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vâlcea.

În evidențele instituției figurau 4.175 de șomeri, dintre care 2.116 sunt femei. Din total, 1.631 de persoane beneficiază de indemnizație de șomaj, iar 2.544 sunt șomeri neindemnizați.

Cei mai mulți șomeri provin din mediul rural, respectiv 2.758 de persoane, în timp ce 1.417 locuiesc în mediul urban.

Pe categorii de vârstă, cea mai numeroasă grupă este cea a persoanelor cu vârste între 40 și 49 de ani, unde sunt înregistrați 1.042 de șomeri, urmată de categoria persoanelor de peste 55 de ani, cu 1.032 de șomeri.

În funcție de nivelul de studii, cei mai mulți șomeri au studii fără calificare, primare sau gimnaziale – 1.568 de persoane (37,56%). Urmează persoanele cu studii liceale sau postliceale – 1.298 (31,09%), cele cu studii profesionale sau de arte și meserii – 970 (23,23%), iar 339 de persoane (8,12%) au studii superioare.

În ceea ce privește gradul de ocupabilitate, AJOFM Vâlcea a încadrat 241 de persoane în categoria foarte greu ocupabile, 1.700 greu ocupabile, 1.801 mediu ocupabile și 433 ușor ocupabile, în urma procesului de profilare realizat de instituție.