Inițiativa legislativă privind introducerea obligatorie a ținutei școlare unice în învățământul de stat a primit aviz favorabil în cadrul Comisiei pentru Administrație Publică din Senatul României.
Proiectul, depus de parlamentari PSD, urmărește modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, astfel încât elevii din școlile de stat să poarte o ținută școlară unică.
Potrivit inițiatorilor, una dintre principalele motivații ale proiectului este combaterea bullying-ului și a discriminării între elevi pe criterii legate de situația financiară a familiilor.
Propunerea prevede și măsuri de sprijin pentru familiile vulnerabile. Kitul de bază ar urma să fie oferit gratuit sau subvenționat pentru copiii proveniți din medii defavorizate, în timp ce pentru celelalte categorii de elevi inițiatorii susțin că eliminarea monopolului în achiziționarea ținutelor ar putea contribui la obținerea unor prețuri mai mici.
Avizul favorabil reprezintă una dintre etapele parcursului parlamentar, iar proiectul urmează să fie analizat în continuare în procedura legislativă.
Inițiatorii susțin că măsura urmărește crearea unui mediu școlar mai echitabil și reducerea diferențelor dintre elevi generate de posibilitățile financiare ale familiilor.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu