Avort spontan sau provocat? Aceasta este întrebarea la care trebuie să găsească răspuns polițiștii vâlceni. Aceștia au fost anunțați de personalul Spitalului de Obstretică-Ginecologie Râmnicu Vâlcea că în dimineața zilei de 27 iulie a.c. a fost internată o tânărâ de 28 ani din comuna Budești, care le-a spus cadrelor medicale că a suferit la domiciliul său un avort spontan și i s-a produs o hemoragie puternică.
După discuțiile purtate cu pacienta și cu personalul de specialitate, polițiștii s-au deplasat la domiciliul acesteia unde au descoperit fătul decedat, în fosa septică a locuinței. Avortonul a fost transportat la morga Spitalului Județean Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei. „Încă nu am finalizat toate investigațiile, dar după examinarea fătului, pot spune că avortul a fost spontan. Avortonul, în vârstă de 5 luni, s-a născut mort. Zilele acestea voi sta de vorba și cu mama și voi face un raport” ne-a declarat doctorul Neamu.
CODRUȚA ALEXANDRU
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu