Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Gropile de gunoi din Vâlcea, supravegheate de UE prin satelit

URMĂRIRE. Primarii vâlceni și inspectorii de mediu au dezlegat misterul controlului inopinat al comisarilor europeni în județul nostru: europenii ne supervizează gropile de gunoi prin satelit. O procedură de control foarte simplă prin care Uniunea Europeană verifică respectarea  angajamentelor pe mediu prevăzute în Tratatul de Aderare a României la UE. Județul Vâlcea trebuia să- și închidă toate gropile de gunoi neconforme încă din iulie 2009,  o obligație încălcată de primăriile pe raza cărora funcționează respectivele deponii. De și Agenția și Garda de Mediu Vâlcea a notificat primăriile cu privire la neconformarea pe mediu, primarii au rămas reci și la amenzile primite. Aceștia au luat în derâdere chiar și controlul instituit de comisarii europeni, de și inițierea infringementului pe mediu va scoate din buzunarul statului român câteva milioane de euro, bani plătiți tot din buzunarul contribuabililor.  

România riscă în continuare infringementul pe mediu.  Comisarii europeni au finalizat acțiunea de control a gropilor de gunoi din Vâlcea, desfășurată la finele săptămânii trecute,  iar rezultatul  nu este unul favorabil pentru autoritățile locale vizate. Europenii au fotografiat deponiile din toate unghiurile, au măsurat firul ierbii și au plecat de unde au venit doar cu informațiile culese la fața locului. Comisarii s-au arătat total dezinteresați de documentele puse la dispoziție de autoritățile locale sau agențiile de mediu. Mai mult chiar, datele strânse în județele supuse controlului au fost confidențiale chiar și pentru inspectorii agenției de mediu. Județul nostru este singurul județ din Oltenia verificat de comisarii europeni, restul sunt din Transilvania.

De și comisarii  Gărzii de Mediu Vâlcea au declanșat săptămâna trecută o amplă acțiune de verificare a gropilor de gunoi și a stațiilor de transfer pentru evitarea unui raport nefavorabil, primarii au refuzat să intre în legalitate. Astfel,  comisarii europeni au avut material suficient pentru notificarea județului. ,,Acțiunea de control de la Vâlcea s-a terminat. Au fost investigate toate depozitele de gunoi, respectiv Râmnicu Vâlcea, Brezoi, Govora, Bălcești, Băbeni, Călimănești  și Drăgășani, au făcut fotografii din toate unghiurile, au făcut măsurători în ceea ce privește înierbarea acestoraAu făcut singuri investigațiile, nouă nu ne-au cerut decât coordonatele, pe care le aveau deja, și schița proiectului. Din câte am observat le-au controlat pe cele care au fost închise primele, în 2007. Noi le-am închis pe toate cu excepția celor din Drăgășani și Călimănești care figurează ca suspendate, dar în momentul fotografierii lor din satelit au observat depozitări noi de deșeuri și au instituit acest control pentru confirmarea datelor. Primăriile din partea de nord a județului stau destul de bine și nu au motive de îngrijorare,  dar cele din sud înregistrează deficiențe foarte mari. Noi le-am trimis notificări peste notificări, le-am dat și amendă, dar primarii se amuză pe seama lor. Au spus că au închis gropile dar cetățenii au depozitat deșeurile după închiderea lor. Din păcate nu avem nicio putere asupra lor,  ei se amuză, și nu șitiu de ce, pentru că  noi  riscăm în continuare infringementul, statul va plăti penalități foarte mari. Nu amenzile reprezintă răul cel mai mare pentru statul român, ci penalitățile. Întâi te amendează, după aceea ți se dă un termen de conformare pe o perioadă de un an sau doi, depinde, și se aplică penalități usturătoare, pentru fiecare an de întârziere, ca să te forțeze să te încadrezi.  Primarii ar trebui să ia măsuri ca aceste  gropi de gunoi să rămână închise, nu să permită folosirea lor, dar nu sunt interesați de și au avut probleme” , a declarat Narcisa Urea. Luna trecută, cele două gropi au luat foc pentru că primarii nu au respectat procedura de închidere, au trecut la diverse procedura de înierbare a acestora. Comisarii europeni s-au prins că vâlcenii nu au făcut înierbarea, de aceea au măsurat cele două trei fire  de iarbă existente.

Proiect sabotat de craioveni

Carmen Alexandrescu, șiefa departamentului Programe Europene din cadrul Consiliului Județean Vâlcea, a declarat că cele două gropi de gunoi ar fi fost demult închise, dacă angajații  Agenției Craiova nu ar fi sabotat proiectul de finanțare depus de vâlceni. ,,Cele două gropi de gunoi ar fi fost demult închise dacă cei de la Agenția Craiova nu ne-ar sabota în permanență. Pentru fiecare pas făcut  luăm lovituri cumplite, în sensul că ni se cer tot felul de acte inutile, neprevăzute în proiect, unele abrogate chiar de legislația în vigoare. Cele două gropi de gunoi, Drăgășani și Călimănești,  urmau să fie închise tot printr-un program cu finanțare europeană avizat de UE, dar a fost blocat de două doamne de la Agenția Craiova care refuză să- și asume responsabilitatea și ne cer tot felul de acte inutile, unele abrogate. Nu vor să ne dea avizul pentru că nu respectăm o anumită distanța față de locuințele din zonă, ne mai trebuiau 100 de metri, dar noi avem măsuri suplimentare. Din cauza lor riscăm să pierdem și banii și conformarea pe mediu, în condițiile în care alte județe au primit avizul de și nu îndeplineau deloc condițiile. Cei de la Comisia Europeană nu discută cu noi, pentru că ei își iau toate datele prin satelit,  nu au nevoie de datele noastre” , a declarat Carmen Alexandrescu.

DANA NEDESCU