campioana României a trecut la pas de SCM Craiova în primul meci al Ligii Naționale de handbal feminin
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a început cu dreptul și noua ediție de campionat. Trupa antrenată de ungurul Peter Kovacs nu a strălucit în disputa cu SCM Craiova dar s-a impus la pas, cu zece goluri diferență în fața trupei Victorinei Bora. Oaspetele au condus și ele în debut, cu 10-8 și în câteva ocazii au demonstrat că nu vor fi o nucă ușor de spart în acest sezon. Pentru Oltchim a debutat Yeliz Ozel care nu a ie șit în evidență în mod deosebit. În următoarea etapă, chimistele se deplasează la Brașov, pentru întâlnirea cu Rulmentul. Dacă acum două sezoane era un adevărat derbi al campionatului, Oltchim este favorită clară și ardelencele antrenate de Mariana Târcă nu le pot pune prea mari probleme.
12 chimiste la lotul național
Selecționerul Radu Voina a anunțat lotul naționalei României care va participa la Cupa Mondială, competiție amicală organizată în Danemarca. Ca de obicei, Oltchim dă cele mai multe jucătoare la lot, 12. Naționala feminină se va reuni în 13 septembrie, la București, pentru efectuarea vizitei medicale, după care va pleca spre Râmnicu Vâlcea, unde va și pregăti participarea la Cupa Mondială. La trei luni și jumătate de la ultima acțiune a reprezentativei, antrenorul Radu Voina este optimist, dar și îngrijorat în privința pregătirilor înaintea Campionatului European din luna decembrie. „Ne reunim după o perioadă lungă. Când ne vom reuni vor fi disputate și două etape din Liga Națională, deci oboseala își va spune cuvântul. Jucătoarele de la Oltchim și cele de la U Jolidon Cluj au un program încărcat în această perioadă, deci nu va fi ușor. Perioadele de pregătire ale naționalei vor fi scurte și foarte intense, deci nu-mi rămâne decât să sper că nu vor fi accidentări. Mai sper și ca fetele să vină cu inima deschisă la echipa națională, să fie o atmosferă bună și să ne pregătim cum trebuie „, a declarat Radu Voina.
Pentru data de 13 septembrie au fost convocate jucătoarele: Paula Ungureanu și Talida Tolnai – portari, Ramona Maier, Adriana Nechita, Patricia Vizitiu, Melinda Geiger, Aurelia Brădeanu, Ada Moldovan, Ionela Stanca, Oana Manea, Florina Bârsan Chintoan, Cristina Neagu, Carmen Amariei, Valeria Beșe, Adriana Å¢ăcălie, Mihaela Tivadar, Iulia Pușcașu și Valentina Ardean Elisei – jucătoare de câmp.
Rezultate:
Rulmentul Urban Brașov – Tomis Constanța 19-29
Oltchim Rm. Vâlcea – SCM Craiova 32-22
Univ. Re șița – HC Oțelul Galați 22-36
HCM Buzău – HC Zalău 25-26
HC Dunărea Brăila – CSM București 29-33
CSM Cetate Devatrans – HCM Știința Baia Mare 26-28
Univ. Jolidon Cluj – HCM Roman 30-25
Etapa a II-a  duminică 12.09.’10
Tomis Constanța – CSM București
HC Zalău – HC Dunărea Brăila
HCM Roman – HCM Buzău
HC Oțelul Galați – Univ. Jolidon Cluj
HCM Știința Baia Mare – Univ. Re șița
SCM Craiova – CSM Cetate Devatrans
Rulmentul Urban Brașov – Oltchim Rm. Vâlcea
Vlad Soare
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu