Fotbal, Liga a II-a Cu un lot compus în majoritate din juniori, CSM Râmnicu Vâlcea intră, zilele acestea, în cantonament la Baza sportivă din Zăvoi, acolo unde alb-albaștrii vor sta până pe 30 iulie. Antrenorul Dumitru Teleșpan a programat câte două antrenamente zilnice. „De și sunt juniori, mulți dintre jucători nici nu pot să alerge. Le-am dat un test asemănător cu cel pe care îl dădea Alin Artimon și rezultatele au fost foarte slabe” a spus tehnicianul. Lotul de jucători aflat sub comanda lui Teleșpan este următorul: Brănescu (foto), Neagoe (portari); Dandea, Melcea, Stanca, R. Dobre, Vasile, Vișa, Chiripuș, E. Popa, Stoian, C. Popa, Săraru, Sbârnea, Bălțățeanu, Mosor, Cornea, Mihăilă, Fl. Pârvu. Lipsesc Rusandu, căruia i se va rezilia contractul, dar și Goge, învoit pentru a susține probe. la finele acestei săptămâni vor începe și primele meciuri amicale. Prima partidă de pregătire va avea loc sâmbătă, în Zăvoi, contra echipei din Slatina. De la gruparea din Zăvoi au plecat încă doi fotbaliști. Vâlceanului Mihai Deaconescu i-a expirat împrumutul în Zăvoi și s-a prezentat la reunirea echipei FC Bihor Oradea. Portarul Dorin Perianu și-a reziliat și el contractul cu CS Municipal și este posibil ca în zilele următoare să plece și Rusandu. Singurul fotbalist experimentat rămas în lot este atacantul Răzvan Dobre, cel care fusese în probe de joc la Internațional Curtea de Argeș, dar care nu a rămas în lotul care s-a mutat cu bagaje cu tot la Pandurii Târgu Jiu. Și Dobre, însă, își caută un alt angajament. Și juniorul din sezonul trecut, Petre Goge, dă probe de joc în străinătate și nu își dorește să rămână în Zăvoi. „Sunt dezamăgit că nu am promovat atunci, în 2009, aveam o echipă valoroasă, mult mai bună decât cele care au reu șit atunci să intre în Liga I. În rest, nu am resentimente, oamenii s-au purtat frumos cu mine. Ne-au plătit cu întârziere, dar până la urmă ne-au plătit, iar banii s-au dat atunci când intrau de la Primărie. Acum, am reziliat contractul de comun acord, clubul nu mai avea bani să mă plătească, aveam un salariu prea mare pentru posibilitățile actuale. Sper să vină un investitor la Vâlcea, pentru că altfel, doar cu acești copii, nu cred că echipa va rezista în Liga a II-a. „, a declarat Dorin Perianu, titular în sezonul trecut.
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu