Mare zbucium în ţara lui Papură Vodă! De când cel ce trebuia să respecte ideologia orientării de dreapta s-a cuplat cu cei de orientare stânga, mă refer la Crin Antonescu şi de când partidul neocomunist PSD preconizează unirea cu PNL, de atunci, un singur scop au cu toţii: suspendarea lui Traian Băsescu. Iar pentru asta sunt în stare de orice. Ceea ce se întâmplă în politicul ţării este doar o stare de confuzie sau, mai bine zis, de dezorientare. Antonescu a dat un sens la cum nu înţelege el nimic din politică şi cum nu a învăţat nimic din asta. A construit Alianţa Centru-Dreapta, dar cu idei de stânga. Nimeni nu-l crede. E bezmetic. Dacă nu-şi revine, PNL-ul are numai de pierdut. Dar pot apărea şi doua soluţii din această stare de “confuzie ideologică”. Ori Antonescu este zburat din poziţia de lider al partidului, până nu se scufundă cu totul, ori partidul liberal va mai avea parte de o nouă scindare. Oricum, până la sfârşitul anului, ACD pică, 2016 e un orizont utopic. Vorbind despre alianţa PNL-PC, scopul ei fundamental este acela de a domoli PSD-ul. Instinctul de prădător al PSD a rămas intact sau chiar a fost exacerbat de anii staţi în Opoziţie. Când PSD adulmecă Puterea, intră în vrie, iar Tăriceanu tocmai povestea acum vreo lună cum au fost lăsaţi cu ochii în soare liberalii de către PSD în 2008, după alegerile parlamentare. Un astfel de instinct poate fi controlat doar prin forţă, în acest caz, forţa de negociere. Aşa că Antonescu a dislocat PC din alianţa PSD-PC pentru a ajunge să negocieze cu PSD de pe poziţii egale. Antonescu a preferat să fie generos cu conservatorii acum (pentru că-i poate controla), pentru a nu fi nevoit, mai târziu, când vor ajunge la guvernare, să cedeze PSD tot ceea ce acesta va cere. Adică 75% din cabinet şi pe mama lu’ tata lu’ primu’-ministru… De altfel, Antonescu a şi spus-o, iar Ponta a recunoscut-o, că, în viitoarea alianţă, PSD va avea 50%, iar ACD 50%.” Partidele astea trei, PSD, PNL, PC sunt ca trei vectori care atunci când se compun descoperă că sinusul unghiurilor dintre direcţiilor lor le cam sabotează rezultatul scontat. Unde-s mulţi puterea creşte, dar nici prostia nu se lasă mai prejos. În PNL, de la Radu Câmpeanu încoace (gafa cu regele preşedinte) – nimeni nu şi-a mai tras un şut atât de zdravăn în propriul fund, cum a făcut-o Antonescu acum. E pe cale să arunce la coş o şansă uriaşă. Cu mutarea făcută, Antonescu a reintrat în plutonul alergătorilor după ciolan, compromişi, murdari şi dispuşi la orice pentru a-şi atinge scopurile personale sau pe cele impuse de sponsori. Din păcate, niciun alt lider liberal nu are tupeu sau chef să iasă în faţa, să-i dea două palme lui Crin (nu la Antene) şi să le propună, celor care mai cred că România poate şi fără alde Voiculescu, o altă cale. Şi, uite-aşa, s-a dus dracului România bunului simţ, pe care ne-o propunea, cu prefăcuta eleganţă, domnul Crin Antonescu, la ultima campanie electorală. Pentru că a te face frate cu dracul, până treci puntea, jurându-i dracului dragoste şi credinţă, nu poate să fie o chestiune de bun simţ. “Trecutul domnului Voiculescu este o problemă mică în comparaţie cu prezentul altor domni!” Afirmaţia îi aparţine lui Crin Antonescu, un tip care crede prea repede că are toată lumea la picioare, ceea ce îl va coborî rapid în preferinţele electoratului. Mai ales că Antonescu a adunat capital politic în mare parte de la electoratul implicat, informat, atent, care a văzut în liderul liberal un soi de compromis digerabil, o soluţie mai puţin nocivă, dintre cele propuse. Dar nu despre sinuciderea lui Antonescu vreau să scriu azi. Nu ştiu dacă decizia acestuia, de a se alia cu PC-ul lui Voiculescu, e parte a vreunui plan pus la cale de PSD sau de Băsescu, dar dacă nu e vorba despre un plan, Antonescu a demonstrat că este la fel de nociv pentru România ca şi ceilalţi lideri politici actuali. Deşi m-am străduit să cred în soluţia Antonescu, de acum, nu mai pot să mă mint. Revenind la scuza pe care Crin Antonescu a găsit-o, cu privire la alianţa cu Felix, îmi pare rău că l-am creditat pe liderul liberal cu inteligenţă. Aşadar, dragi români, tovarăşul Dan Voiculescu este rău, ştim cu toţii, dar domnul Crin Antonescu ne cere să trecem asta cu vederea, pentru că scopul este unul bun, în interesul naţiunii. Păi, am mai văzut filmul ăsta! Vă dau cel mai bun exemplu, pe care-l invocă Crinul liberal foarte des: domnişoara Anastase a furat voturi convinsă că a făcut-o pentru binele naţiunii, pentru că era în interesul ţării ca legea pensiilor să treacă în acea formă. Ea, în mintea ei de “miss Mamaia”, asta ştie şi asta a făcut! Iar pentru a se scuza, Anastase a ieşit public şi a spus că se fură voturi, în Parlamentul ăsta nenorocit, de 20 de ani, de ce ne luăm tocmai de ea, cea venită să schimbe imaginea unui Parlament plin de hoţi? Aşadar, domnişoara e şi ea hoaţă, dar nu mai mare decât alţii, iar domnul Voiculescu e şi el rău, dar nu e mai rău decât cei de care ar trebui să scăpăm acum. Mă enervează rău liberalii. Dar rău de tot. Pentru că, de fiecare dată, vreau să-i votez. Şi, înainte de alegeri, mereu se găsesc indivizi care să dea cu mucii în fasole. În 2004, am ales liberalii, pentru Parlament. Dar deh, era un Stolojan care să le impună bun simţ, măcar la suprafaţă. Acum a venit un Crin care vrea să ne bage bunul simţ pe gât cu televiziunile unui ţepar şi ale unui securist nenorocit. Cum să-l votez şi cum să votez rahatul ăla de coaliţie? Doar pentru că face PNL parte din ea? De data asta nici măcar nu mă mai gândesc. Nu mai am la ce. De aia mă enervează rău opoziţia numită PNL. Oare suntem aşa de imbecili, noi, românii, încât să nu ne dăm seama că este ceva putred la mijloc? Nu vă puneţi întrebarea de ce aceste alianţe pentru suspendarea lui Băsescu? De ce această disperare cu suspendarea lui? Dacă preşedintele Băsescu controlează tot, de ce nu sunt la răcoare Vântu, Voiculescu, Năstase etc.? Pentru că preşedintele nu controlează Justiţia, care, după cum se arată, conduce România. Alţii sunt la butoane, la Justiţie şi vor să fie la toate celelalte. Traian Băsescu este singurul politician, la vârf, care este corect. Singurul. O să îl plângem, când nu o să mai fie la Cotroceni…
Romeo Popescu