Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Polițiștii vâlceni o duc bine și pe criză

 Bani la ciorap

DECLARAÎII DE AVERE. Polițiștii vâlceni nu o duc rău deloc. Mai ales cei cu funcții. Cel puțin așa aratădeclarațiile lor de avere publicate on-line pe www.politiaromana.ro și http://vl.politiaromana.ro. Deși aveau obligația legalăsă-și actualizeze în fiecare an declarațiile, cei mai mulți dintre oamenii legii au „omis” săfacă acest lucru, considerând, probabil, că principiul transparenței trebuie săfuncționeze doar în teorie. Declarațiile sunt din 2009. până acum niciunul dintre polițiști nu și-a actualizat-o pe cea pentru 2010.

Voica are un cont de aproape 70 de mii euro

Conform declarației de avere a șefului Poliției Rutiere Vâlcea, Ilie Voica, acesta deține, în că limănești, jumătate dintr-un teren intravilan în supraFață de 549 mp, pentru că cealaltăparte, se aflăîn posesia soției sale, Dorina Voica. În plus, șeful Poliției Rutiere mai deține 50% dintr-un teren agricol, situat tot în că limănești, (960 mp), cumpărat, ne informeazăel, în anul 2007. Omul legii a mai trecut în declarație un teren agricol în supraFață de peste 1.500 m.p, pe care l-a primit moștenire. Nici la capitolul „imobile”, Voica nu se poate plânge. Șeful Poliției Rutiere a moștenit o casăde locuit, în că limănești, de 118 mp, a că rei valoare de impozitare este de 263.652 lei. Și pentru că la atâtea avuții o mașinăieftinăar fi făcut notădiscordantă, aflăm, din declarația sa, că Voica conduce o frumusețe de Audi A4, dar și o motocicletăAprilia, fabricatăîn 2004. Pe lângă acestea, el are și o datorie de aproape 68 de mii de euro la CEC. Venitul său anual în calitate de șef al Poliției Circulației, se aratăla sfârșitul declarației, a fost peste 61 mii lei.

Neațăare bani „la domiciliu”

Inspectorul-șef al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Vâlcea, Eugen Neață, se declarăceva mai sărac decât colegul său de la Circulație, Ilie Voica. Acesta deține, în municipiul Rm. Vâlcea, o casăde locuit de aproape 130 de metri pătrați, un autoturism Audi fabricat în anul 2005 și un cont „la domiciliu” de 5 mii de euro, potrivit informațiilor din declarația sa de avere. La capitolul „datorii”, Neațănu stăfoarte bine. Inspectorul-șef are de plătit băncilor la care a făcut împrumuturi – 22 de mii de euro.

Ceva mai înstărit este șeful poliției municipale, Ion Preda. Din declarația sa de avere, aflăm că acesta a achiziționat în anul 1992 un teren intravilan, poziționat în Dăești, în supraFață de peste 4.000 m.p, din care deține jumătate, și unul în Rm. Vâlcea, dobândit în 2007, din care are tot 50%, de 1.256 metri pătrați, cumpărat în urmăcu trei ani. Preda mai este proprietarul unei jumătăți de apartament, în supraFață de 76 metri pătrați, situat în Râmnic, și al unei case, de 80 m.p, în Dăești. El declarăcă deține și un Audi A6, din 2002, și o datorie, în bancă , de peste 50 de mii de euro. Venitul anual al polițistului a fost de 73 mii lei, iar cel al soției de peste 34 mii lei.

Contabil săfii, bani săai

Cu certitudine, unul dintre cei mai bogați angajați ai Poliției este contabilul-șef al instituției, Mircea Neagoe. Este proprietarul a două terenuri agricole, situate în Budești, în supraFață totalăde peste 3 mii de metri pătrați, unul achiziționat în anul 2006 și, respectiv, 2008. Neagoe se mai laudăși cu un teren intravilan, tot în Budești, cumpărat în urmăcu patru ani, de 506 m.p și altul din 2008 de 440 m.p. Acestor bunuri li se adaugăși un apartament și două case de locuit, toate poziționate în Râmnicu Vâlcea, din care susține că deține doar jumătate. Cu toate că se poate considera un om bogat, Neagoe susține că are doar o Dacia 1310 din 1985, dar a pus la bancă , se aratăîn declarație, peste 76 mii lei.

Comisarul-șef, Costinel Matei, șef-serviciu „Management Resurse Umane” din cadrul IPJ, nu se lasănici el mai prejos Față de colegul său, atunci când vine vorba de avere. Este proprietarul a trei terenuri intravilane, dobândite în 1996, 2002 și 2003 – situate în Rm. Vâlcea, Voicești, Voineasa, a că ror supraFață atinge aproape 2 mii m.p, dar și o casăde locuit, în Râmnic, și un autoturism Mazda, fabricat în 1992.

Nuțăa vândut un teren cu 72 mii euro

Virgil Stanciu, șef-serviciu al Serviciului de Investigare al Fraudelor, este și el un om avut. 579 m.p este suprafața unui teren intravilan pe care acesta l-a cumpărat în Râmnic, în 1998. De asemenea, Stanciu mai are și un teren forestier de 321m.p., situat tot în municipiu. În 2000, el a achiziționat în Râmnicu Vâlcea și o casăde 247 m.p și deține două autoturisme: un BMW 320 din anul 2003 și un Opel Vectra, fabricat în 2006. În mai, anul trecut, Stanciu a vândut un automobil cu suma de 8.500 – fără săprecizeze moneda, și altul, în 2008, cu 10.200 – fără a specifica dacă sunt lei, euro sau dolari. În declarația sa de avere, figureazăși un împrumut la CAR IPJ Vâlcea, în valoare de 32 mii lei. Dumitru Văduva, șef al Serviciului Ordine Publică , are trecut, în declarația de avere, doar un apartament, în Râmnic, supraFață de 60 m.p, un autoturism Renault Clio, fabricat în 2007 și două împrumuturi: unul în valoare de 15 mii euro, iar celălalt de 45 mii euro.

Dumitru Nuță, inspector principal de poliție al Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și EvidențăOperativădin cadrul IPJ, este, se poate spune, un tip înstărit. Are, în Râmnic, două terenuri intravilane și unul intravilan la Mihăești. Pe lângă acestea, este proprietarul unui apartament de 56 de m.p. în Râmnic și al unei case de locuit în Bunești. Nuțăconduce un Audi A4 din 2002 și a vândut, în 2008, un teren pentru suma de 72 mii euro.