PARADOX. Prezenţi într-o conferinţă de presă comună, senatorul Emilian Frâncu şi şeful PNL, Cristian Buican, au declarat jurnaliştilor prezenţi că nu le este teamă de înfiinţarea unei noi agenţii de control al averilor, pentru că ei sunt …săraci. Dacă în cazul deputatului Buican nu există elemente care să ne dea de gândit în ceea ce priveşte acumularea averii, pentru că ea nu prea există, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Frâncu. Omul este putred de bogat, deşi, am aflat din surse demne de încredere, că se vaită că a ajuns la sapă de lemn şi nu mai are un şfanţ în buzunar.
Întrebat dacă îi este teamă că agenţia care este pe cale de a se înfiinţa şi care va avea ca obiect de activitate verificarea averilor îi va lua „acareturile” la purecat, senatorul Emilian Frâncu a răspuns: „Dacă dumneavoastră consideraţi că noi (referirea a fost făcută la deputatul Cristian Buican – n.r.) avem averi, vă înşelaţi. Nu ştiu dacă averile unor oameni obişnuiţi ar putea să intereseze”. Pe de altă parte, deputatul Cristian Buican a spus, glumind, că îi este teamă să nu fie acuzat să şi-a risipit banii, „investind” în politică. „Cu banii pe care i-am câştigat, nu am reuşit să fac mare lucru. I-am investit în filiala Vâlcea a PNL pentru că în declaraţia mea de avere nu apar prea multe lucruri. Eu locuiesc într-o casă cu chirie. Am fost plătit foarte prost ca profesor şi nu am reuşit să câştig bani”, a menţionat parlamentarul. De ceva vreme, se aude, senatorul liberal se vaită peste tot că a rămas fără bani. Lucru probabil adevărat, în condiţiile în care penelistul îşi construieşte o ditai casa în municipiu pe care intenţionează să o finalizeze în acest an. Dar, spre aducerea aminte, în rândurile care urmează vom insera informaţii legate de averea senatorului. Recent, numele lui Frâncu a apărut pe o listă a ruşinii, unde au fost trecuţi parlamentarii care fac afaceri bănoase cu statul român. Aşadar, senatorul nostru are şapte contracte, toate încheiate în 2010, prin atribuire directă, cu mai multe primării din judeţul Vâlcea, în valoare totală de 148.202 lei. Din declaraţia de interese a lui Emilian Frâncu aflăm că omul este asociat fondator la Fundaţia Vâlcea Unu, preşedinte al Asociaţiei Filateliştilor din Vâlcea, asociat la SC REGAL SRL, unde deţine o parte socială în valoare de 10 lei, dar şi la societatea FILMAR. Tot în declaraţie, sunt trecute şi contractele de la REGAL, firma care produce emisiunile de televiziune. Este vorba de un contract la CET Govora, obţinut prin atribuire directă, semnat pe o perioadă de 12 luni începând cu data de 1 ianuarie 2010, în valoare de 57 mii lei. Cel de-al doilea contract a fost semnat cu ACVARIM, are o valoare de 59.394 lei, obţinut tot prin atribuire directă, pentru o perioadă de 6 luni. 2.975 lei este valoarea celui de-al treilea contract încheiat între REGAL şi Primăria Stroeşti, iar cu Primăria Tetoiu societatea are un contract în valoare de 6.765 lei. În declaraţia sa de interese, mai apar încă trei contracte semnate cu: Primăria Drăgăşani, în valoare de 9.840 lei, Primăria Slătioara – 3.218 lei şi Primăria Vaideeni care se ridică la suma de 1.570lei. Şi pentru că am adus în discuţie declaraţiile de avere, vă informam că vă vom prezenta, prin comparaţie, cum a devenit, în scurt timp, Frâncu un adevărat burghez. Împrumut de 500 mii lei În declaraţia sa de avere senatorul menţionează că deţine mai multe suprafeţe de teren în comuna Rădeşti, judeţul Alba: două agricole (3,8 hectare) şi două forestiere (0,8 hectare). În anul 2009, parlamentarul a cumpărat un teren arabil intravilan, poziţionat în Râmnicu Vâlcea, în suprafaţă de 609 metri pătraţi, dar şi un drum de acces, tot în municipiu, de 94, 75 m.p. De asemenea, senatorul mai este proprietarul unui apartament situat în Râmnic, cu patru camere, de 85 mp, precum şi al unui altul, cu cinci camere, în suprafaţă de 110 metri pătraţi. Obiectele de artă şi cult, dobândite între 1960-2008, atingeau, în 2009, valoarea de 20 mii lei, colecţia filatelică şi carte rară se ridică la 36 mii lei, în timp ce bijuteriile familiei au fost evaluate la 16 mii lei. Mai aflăm că Emilian Frâncu a vândut, în 2009, un apartament cu 2 camere, situat în Râmnic, cu suma de 117 mii lei unui anume Alexandru Băjău. 50 de mii lei este suma pe care liberalul a împrumutat-o, tot în acelaşi an, lui Marin Băjău. Declaraţia de avere a senatorului seamănă la capitolele bunuri mobile şi imobile cu cea din 2009, cu menţiunea că nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu obiectele din metale preţioase, bijuteriile şi obiectele de artă. 20 de mii lei este suma la care se ridică obiectele de cult şi artă, în timp ce valoarea colecţiei de timbre a crescut cu aproape dublu din 2009, ajungând anul trecut la 60 mii lei. Şi valoarea bijuteriilor a crescut de la 16 mii, cât era în 2009, la 20 mii în 2010. Extrem de ciudată ni se pare, însă, suma pe care Frâncu i-a împrumutat-o lui Băjău: 500 mii lei. Vă reamintim că în 2009, împrumutul se ridica la suma de 50 de mii lei, diferenţa care apare în declaraţia de avere de anul trecut fiind extrem de greu de justificat. Buican rămâne în competiţia pentru CJ Preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, a infirmat zvonurile potrivit cărora ar intenţiona să se retragă din cursa pentru şefia Consiliului Judeţean Vâlcea declarând: „Am auzit numeroase bârfe prin toate ziarele din Vâlcea şi nu vreau să comentez aceste lucruri”. Emilian Frâncu a negat şi el faptul că s-a răzgândit cu privire la candidatura la fotoliul de primar al municipiului, susţinând că nu are niciun motiv să procedeze astfel. „Ăstea sunt bârfele obişnuite la acele rubrici pe care le ştiu foarte bine. Sunt chestiuni de coşmar într-o seară de fantezie ale unei persoane care doreşte ceva pentru rubrica pe care trebuie să o umple. Sunt fără nicio bază şi pe mine chiar mă amuză. Sunt aşa-zise bârfuliţe care creează subiecte de discuţie la o discuţie”, a precizat senatorul. În plus, Buican a menţionat că PNL nu este de acord cu alegerea primarilor din primul tur de scrutin, considerând că, de fapt, este o încercare disperată a PDL de a se menţine la putere. „În ceea ce priveşte alegerea primarilor din primul tur, vreau să vă spun că PNL Vâlcea este avantajat de această modificare legislativă. PNL are o poziţie împotriva acestei măsuri legislative, pentru că noi considerăm că un primar ales din primul tur de scrutin nu este reprezentativ. Considerăm că există posibilitatea ca un primar, în condiţiile în care sunt foarte mulţi candidaţi să fie ales în primul tur cu 15-20% din populaţia cu drept de vot. Cum spuneam, se pierde reprezentativitatea acestei funcţii, motiv pentru care am votat împotriva acestui proiect legislativ, chiar dacă, noi, liberalii vâlceni care avem 35 de primari în funcţie, suntem avantajaţi de această lege, care face parte din încercările disperate ale PDL de a se menţine la putere. Nu ştiu dacă au fost colegi social-democraţi care au votat această lege sau nu. Evident că partidelor care au mulţi primari le convine acest tip de lege, deoarece studiile arată foarte clar că edilii aflaţi în funcţii îşi vor recâştiga mandatele”, a menţionat Cristian Buican. OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu