Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ciolaniada portocalie

COMPETIŢIE. În PDL Vâlcea, spiritele s-au încins la maximum. Candidaturile la funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene de partid au deschis o adevărată Cutie a Pandorei care pare că nu mai poate fi închisă. În partid, au apărut, deja, primele sciziuni, care, se tem pedeliştii, pot duce la distrugerea partidului şi decredibilizarea mesajului politic. În urmă cu câteva zile, lideri importanţi ai partidului susţineau că s-a luat decizia ca la alegerile din 14 noiembrie 2010, să fie un candidat unic, ce va fi desemnat de partid.

În PDL e forfotă mare. De câteva săptămâni, democrat-liberalii poartă discuţii aprinse pe tema unui subiect de interes major pentru viitorul politic al partidului: alegerile pentru fotoliul de preşedinte al formaţiunii politice. Din informaţiile pe care le deţinem până la această oră, în cursa pentru putere, oficial, s-a înscris vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Romulus Bulacu, care s-a şi grăbit să lanseze o serie de afirmaţii dure la adresa colegului său de partid, preşedintele interimar al formaţiunii, senatorul Dorel Jurcan. Având impresia că poate câştiga capital de imagine lovind în contracandidaţii săi, l-a atacat şi pe ministrul secretar de stat, Valentin Iliescu, Romulus Bulacu lasă impresia unui individ disperat să câştige funcţia de preşedinte al partidului, deci după putere. Lipsindu-i discursul politic şi experienţa, vicele CJ nu vrea să conştientizeze că şansele sale de a conduce acest partid sunt destul de slabe dacă nu inexistente. Şi asta pentru că omul nu se bucură de susţinerea colegilor, lucru pe care, probabil, îl ştie dar crede că-l poate rezolva, şi nici de o imagine curată. Ştim cu toţii, nu e mult de atunci, Bulacu a fost protagonistul unui scandal de proporţii legat de starea de incompatibilitate de la Consiliul Judeţean. Cu toate că are impresia că această stare de fapt va fi lesne trecută cu vederea de colegii de partid, pedelistul se înşală amarnic. Există, în rândul democrat-liberilor vâlceni, o grămadă de oameni care au spus cu fermitate că nu-l vor vota tocmai pentru acest lucru.

Dedicăm în acest material, mai multe rânduri lui Romulus Bulacu, nu pentru că am dori cumva să-l discredităm, ci pentru că, sincer vorbind, considerăm că decizia sa de a candida la alegerile interne de partid este una total nepotrivită. Şi apoi, ne intrigă felul în care individul îşi face campanie, aruncând cu noroi în contracandidaţii săi, Jurcan şi Iliescu, care, deocamdată, nici măcar nu şi-au anunţat în mod oficial candidatura.

Ungureanu îi ţine trena lui Bulacu

Atacat din toate părţile de colegul său de partid Romulus Bulacu, Dorel Jurcan îi dă şi el o replică: „ Nu ştim încă foarte sigur dacă vor fi alegerile în data de 14 noiembrie. Sperăm să nu fie vreo acţiune politică de anvergură la nivel central. Aşteptăm confirmarea. Am văzut că Romulus Bulacu mă atacă în presă, reproşându-mi că am luat decizii politice întârziate, că ar fi trebuit să acţionez cu mai multă rapiditate. Este treaba lui ce spune, dar pun aceste atacuri pe dorinţa de putere ce i-a fost trezită de candidatura pentru preşedinţia partidului. Din câte ştiu eu este susţinut de prefectul Petre Ungureanu, care l-a însoţit, zilele trecute, în sudul judeţului pentru a arăta oamenilor că-l susţine. Voi continua şi eu campania internă, dar nu voi ataca pe nimeni. Nu mi se pare fairplay”, a menţionat senatorul Dorel Jurcan.

Pedelistul susţine că, deocamdată, nu şi-a depus, la sediul partidului candidatura, dar că în zilele care urmează are de gând să facă acest lucru. Cât despre mult discutata înscriere în competiţia internă pentru alegeri a ministrului secretar de stat, Valentin Iliescu, Jurcan susţine că nu ştie sigur dacă acesta îşi doreşte sau nu funcţia de preşedinte al PDL Vâlcea şi nici dacă decizia potrivit căreia membrii de partid vor avea de votat doar un singur candidat a rămas bătută în cuie.

În fapt, acelaşi lucru este confirmat şi de Valentin Iliescu care afirmă că, deocamdată, situaţia nu s-a clarificat din acest punct de vedere. „Chiar şi Dorel Jurcan a spus de mai multe ori că ideea unui candidat unic este una nedemocratică. Mă voi înscrie şi eu în această competiţie politică alături de Bulacu şi Jurcan. Cel mai bun va câştiga. Cei care au venit cu enormitatea asta (un singur candidat – n.r.) este scornită de unii care vor să ţină totul sub preş şi să aibă controlul în partid. Sper să se renunţe la această decizie pentru că este de-a dreptul aberantă”, ne-a spus Valentin Iliescu.

Iată cum prefectul apolitic Petre Ungureanu a lăsat la o parte orice fel de principii şi făcându-i-se dor de a se implica în politică, pentru a câta oară?, se iţeşte ca o babă surdă şi chioară, dar extrem de clevetitoare, pe la fel de fel de întâlniri cu iz politic, ca nu cumva să uite lumea că deşi este reprezentantul Guvernului în teritoriu, în sufletu-i e mai portocaliu ca niciodată.

OLVIA PÎRVU-CÎRCIU