INTERES. Candidatul ARD în Colegiul senatorial Râmnicu Vâlcea, Dorel Jurcan, a adresat zeci de întrebări şi interpelări şi a iniţiat o multitudine de propuneri legislative, pentru a răspunde solicitărilor venite din partea cetăţenilor. Dorel Jurcan susţine că nu-i stă în caracter să se laude cu faptele sale şi că a ales să-i lase pe cei din jurul său să privească obiectiv acţiunile sale. „Astăzi, vin în faţa dumneavoastră cu un scurt raport de activitate. Dumneavoastră, cetăţenii acestui colegiu, sunteţi cei care trebuie să decideţi dacă v-am reprezentat bine sau rău. Poate că discreţia mea a fost luată drept inactivitate”, a spus senatorul Jurcan.
Activitatea parlamentară a senatorului Dorel Jurcan poate fi verificată pe pagina de Internet a Senatului României, pe www.senat.ro. La unele dintre probleme, parlamentarul a găsit rezolvare, în timp ce la altele nu. „Pe scurt, aş vrea să vă reamintesc, dumneavoastră, cetăţenilor din Rm. Vâlcea, Păuşeşti-Măglaşi, Vlădeşti, Băile Olăneşti, Mihăeşti, Ocnele Mari şi Băile Govora, că am încercat să rezolv problemele supuse atenţiei în cadrul întâlnirilor cu cetăţenii şi în cadrul audienţelor. Astfel, în cele 60 de întrebări şi interpelări am pus problema DJ 656A, DN 64 A, a construirii unui sediu nou pentru grădiniţa din Băile Olăneşti, un apel pentru alocarea de fonduri Clinicii Balneofizioterapeutice din Călimăneşti”, a precizat parlamentarul.
De asemenea, senatorul Jurcan nu a omis nici problema alunecărilor de teren din judeţul nostru sau cea a subvenţiilor din agricultură. De la tribuna Senatului, el a vorbit despre nevoile din sistemul educaţional şi sanitar, sesizând inadvertenţe legislative sau solicitând detalii privind aplicarea legilor în vigoare. „Am sprijinit necondiţionat proiectele primarilor la Ministere. Şi nu numai pe cei din Colegiul nostru. Pentru că prioritară în activitatea mea a fost dezvoltarea judeţului pe care îl reprezint. În aceşti 4 ani de mandat am făcut parte din Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, Comisia economică, industrii şi servicii şi Comisia parlamentară a revoluţionarilor din Decembrie 1989”, a conchis candidatul ARD în Colegiul Râmnicu Vâlcea.
Propunerile care au devenit legi
Din totalul celor 36 de iniţiative legislative, care aparţin senatorului Dorel Jurcan, patru au devenit legi, iar una este în curs, fiind deja adoptată la Senat. Iată cele mai importante propuneri legislative ale parlamentarului democrat-liberal: • Propunere legislativă de modificare şi completare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale – a devenit Legea 129/30.06.2010 • Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.69/2000, legea educaţiei fizice şi sportului, publicată în M.O. nr.200 din 9 Mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare Adoptat de Senat • Propunere legislativă pentru modificarea alin.(2) al art. 33 din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – a devenit Legea 241/07.12.2010 publicată în M.O. 828/10.12.2010 • Propunere legislativă privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliţie (Europol) – a devenit Legea 55/19.03.2012 • Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.258/29.04.2002 privind declararea zilei de 22 decembrie Ziua Libertăţii României – a devenit Legea 273/07.12.2011.
Un mesaj puternic
„Încet, dar sigur, cu perseverenţă, putem aduce România pe calea cea dreaptă. În vreme de criză, ne-am asumat o misiune dificilă: aceea de a menţine echilibrul economic al țării. Astfel împreună am construit o fundație solidă pe care România să se poate dezvolta sănătos, ca un stat puternic şi stabil în Uniunea Europeană. Pe de altă parte realitatea este una singură. Pentru prosperitate este nevoie de muncă, de competitivitate şi nu în ultimul rând de voinţa noastră de a face lucrurile să meargă. Lăudăm mereu modelele occidentale, dar trebuie să ţinem cont că ei au reuşit prin efortul comun. Stă în puterea noastră să facem bine acestei ţări şi implicit să asigurăm un viitor corect şi normal pentru copiii noştri. Ne place să ne numim ţară europeană, dar trebuie să ne identificăm cu valorile şi tradiţiile noastre. Alianţa România Dreaptă trasează şi identifică aceste valori, care ne unesc pe noi, românii. Uniunea Europeană ne-a întins o mână prietenească. Îşi doreşte să ne ajute. Depinde de noi cum apreciem această oportunitate, să ştim să o fructificăm în folosul nostru şi nu într-unul personal. În ceea ce mă priveşte, port în inimă ataşamentul faţă de oameni, şi puterea de a lupta. De aceea nu pot lăsa comunitatea noastră pradă minciunii şi vorbelor dulci fără acoperire. Vreau, ca împreună, să alegem raţiunea şi echilibrul, într-un moment în care viitorul nostru depinde de aceste două cuvinte. În cele 60 de întrebări şi interpelări şi 13 declaraţii politice am reuşit să rezolv o parte din problemele colegiului nostru. Provocările mi-au fost lansate de dumneavoastră, în cadrul întâlnirilor sau audienţelor.
Astfel am deschis în plenul Senatului problema subvenţiilor în agricultură, inadvertenţe legislative, accesarea fondurilor europene, probleme din domeniul sănătăţii şi educaţiei. Pe 9 decembrie, vino alături de mine, ca împreună, să repornim inima României”, susţine senatorul Dorel Jurcan.
OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu