EŞEC. De-a lungul vremii, o serie de personaje politice, unele dintre ele destul de tonice şi pitoreşti, nu au reuşit să rămână prea mult în atenţia opiniei publice, fie datorită jocurilor de culise pe care le-au făcut, fie a caracterului lor politic cameleonic care a devenit mai mult decât enervant pentru electorat. Apoi, pe nesimţite, ei au fost aruncaţi la lada de gunoi a politicii, de unde nu au mai reuşit să iasă, în ciuda încercărilor brutale ale unora dintre ei.
Unul dintre exemplele care ne vin în minte este unul recent, cel al fostului ministru în relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu care a avut o traiectorie politică fulminantă, dar care a sfârşit în uitare, deoarece a pus, în permanenţă, interesul personal înaintea celui colectiv. O perioadă, cât a avut de câştigat din punct de vedere politic, Iliescu a aderat la doctrina social-democrată, pe care, însă, a trebuit să o abandoneze destul de repede, pentru că a intrat în conflict, se spune, cu colegii de partid. Ulterior, a prins, dând puternic din coate, culoar liber la PDL, partid ce i-a făcut cadou o funcţie destul de importantă, ce l-a urcat pe un scaun mult prea mare pentru el: ministru în relaţia cu Parlamentul. Ţintind mai sus, el a început să tragă iţele pentru a ajunge şef al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), însă nu a găsit prea multă susţinere. Supărat, el a sărit chiar la gâtul şefului statului, Traian Băsescu, pe care l-a acuzat că nu i-a îndeplinit visul.
În timp, atitudinea sa, cum era şi firesc, a deranjat colegii din PDL, care s-au întâlnit, la ceas de seară, şi l-au dat afară din partid, pe uşa din dos. Debusolat, Iliescu a încercat să reintre în PSD, însă nu a fost primit. Tenace, personajul politic amintit a dat din nou din coate şi a reuşit, în urma unor discuţii cu liderii democraţi, a fost trecut pe lista candidaţilor pentru Parlamentul României. Spre nenorocul său, din nou, propunerea pedeliştilor vâlceni nu a fost acceptată, liderii importanţi de la Bucureşti susţinând că nici nu vor să audă de el. Acum, VAI a intrat într-un con de umbră, ce pare să-i fi acoperit definitiv cariera politică.
Pătru a ieşit „cu picioarele înainte” din politică
Un alt personaj care trebuie inserat în rândurile acestui material, este nimeni altul decât fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, peremistul Nicolae Pătru, un personaj-spectacol, care a dispărut inexplicabil de pe scena politică autohtonă. El a fost, în permanenţă, un politician atipic, plin de cusururi şi cu un trecut comunist ce şi-a pus pregnant amprenta pe existenţa sa politică. De-a lungul carierei sale politice, a generat o multitudine de scandaluri publice, s-a conflictualizat permanent cu adversarii săi politici, şi-a făcut case şi a făcut campanie electorală pe bani publici şi Dumnezeu, sfidând inteligenţa electoratului! Ne aducem aminte că, pe vremea cât era în PRM şi vice la Consiliul Judeţean, era morbid şi se auto-persecuta în manieră vadimistă. Zicea că atunci când va pleca din CJ, o va face cu „picioarele înainte şi fanfara după el” (?!!?), căci Pătru face parte din categoria politicienilor care simt monstruos şi văd imensităţi. Pentru Nicolae Pătru, politica, în ansamblul ei, ca principiu, a fost un fel de Golgota pe care a încercat să o urce, fără abnegaţie, într-o solitudine desăvârşită. Ca politician, întruchipează perfect tipologia individului care aruncă vorbele pentru lustrul de sine, crezându-se, doctrinar vorbind, unic proprietar al dragostei de patrie, şi unic salvator al neamului îngenuncheat de sărăcie. Cum era de aşteptat, Pătru a dispărut fulgerător, aşa cum a şi apărut!, din viaţa publică, reuşind, ce-i drept, să facă puţină istorie.
„Oracolul” din Bălceşti a amuţit
Dumitru Dragomir se înscrie şi el în lista personajelor politice pitoreşti, despre care politic nu se mai vorbeşte nimic, el ocupând între anii 2000-2008 fotoliul de deputat, din partea PRM.
El s-a născut în anul 1946, în comuna vâlceană Bălceşti şi, spune el, şi-a început activitatea la 31 de ani, fără să facă vreo menţiune referitoare la faptul că ar fi fost membru PCR. Înainte de 1989 „şmecherul” ex-fotbalist a fost şeful clubului de fotbal FC Olt Scorniceşti, echipa din oraşul natal al lui Nicolae Ceauşescu. Dragomir a promovat, prin 1980, echipa Rapid în Divizia A, în urma unor blaturi, afaceri necurate recunoscute, de altfel, chiar şi de el, supranumindu-se Corleone. După Scorniceşti, Dragomir a ajuns la conducerea echipei Securităţii, Victoria Bucureşti, care, de asemenea, a promovat prin aranjamente de culise în categoria superioară. Mitică Dragomir nu a recunoscut până acum ca ar fi colaborat cu Securitatea în mod direct şi nici că ar fi făcut poliţie politică, dând şi o declaraţie, în acest sens, în calitate de parlamentar. Împreună cu câţiva şefi ai miliţiei comuniste, pentru suspiciunea furtului colectiv al unei mari sume în valută forte din casieria clubului din Scorniceşti, el a fost închis în arestul IGPR, timp de şase luni, în 1990. Dumitru Dragomir a declarat că „băieţii deştepţi care au făcut spionaj trebuie protejaţi şi lăudaţi”. Peremistul a fost, o bună bucată de timp, şi miliţian. În mai 2008, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Sunt destui cei care-şi aduc aminte de fostul senator PSD Matei Vintilă, ales parlamentar în perioada 2000-2004. Deşi a fost un politican activ, despre care nu se poate spune că nu a ajutat, pe cât posibil, la rezolvarea problemelor celor care l-au trimis în Parlament, el şi-a terminat mandatul ca independent, după ce a fost personajul principal de proporţii din interiorul PSD în urma scandalului „camera ascunsă de la Senat”, el fiind acuzat că şi-a înregistrat colegii în timp ce bârfeau de zor presa.
OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU