Mascații au descins în județul Vâlcea la sediul Flamicom Impex si la locuință unuia dintre administratori în dosarul administrat de Parchetul General ce ii vizează pe GEORGESCU SI POTRA.
Este vorba de achiziționarea unei mașini în leasing.
Perchezitiile sunt efectuate sub coordonarea Parchetului General si este vorba despre un autoturism de lux, un Mercedes.
Liderul mercenarilor Horațiu Potra îi plătea lui Călin Georgescu mașina de lux cu care se deplasa și îi trimitea constant sume de bani, arată procurorii în referatul prin care cer arestarea lui Potra. Mai mult, Călin Georgescu ar fi complotat alături de Ionuț Sechila și Marin Burcea, doi dintre cei care îi asigură paza, pentru a se impune cu forța în funcția de președinte.
Horațiu Potra i-ar fi pus la dispoziție lui Georgescu, în mod gratuit, o limuzină Mercedes GLE Coupe, închiriată printr-o firmă controlată de un apropiat al său, spun anchetatorii.
Plata chiriei lunare, de aproximativ 16.900 RON, ar fi fost făcută în numerar de Potra, iar conversațiile din aplicațiile de mesagerie sugerează că acest sprijin s-a întins pe toată durata campaniei electorale și chiar anterior.
Mai mult, probele arată că Georgescu ar fi primit în mod repetat sume de bani cash, fie direct de la Potra, fie prin intermediari, în diverse locații din București și Ilfov.
Potrivit declarațiilor din dosar, Călin Georgescu obișnuia să nu achite nici consumațiile, nici cursurile de călărie pe care le-a luat pentru realizarea unui videoclip de campanie.
Anchetatorii au efectuat patru percheziții la sediile și punctele de lucru ale firmelor FLAMICOM IMPEX S.R.L. și FLY ISPORT S.R.L., care au legături cu finanțarea campaniei. Georgescu ar fi folosit frecvent autoturisme înmatriculate pe FLAMICOM IMPEX S.R.L., deținute de RCI LEASING ROMÂNIA IFN S.A.
Investigația vizează acuzații de coruperea alegătorilor, spălare de bani și fals informatic, iar anchetatorii analizează tranzacțiile financiare și relațiile comerciale dintre MARKER & SENZZO MEDIA S.R.L. și firmele implicate.




















Lasă un comentariu