Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

În timp ce turismul balnear va fi revitalizat cu 57 milioane de euro / Turismul rural este la pământ

• „În deplasările mele prin judeţ, vizitând pensiunile moderne, de fiecare dată mi-am pus întrebarea: măi, oameni buni, despre ce turism rural vorbim? Refuz să cred că întreprinzătorii din domeniu nu ar şti că o pensiune rurală în adevăratul sens al cuvântului exclude imitarea hotelurilor. Nimeni nu se va simţi încântat de viaţa la ţară dacă pensiunea arată ca un bloc de locuinţe, cu spaţii de cazare pestriţe, cu jacuzzi şi faianţă italiană, cu mixaje strident colorate pe faţade şi în interior” – susţine şeful judeţului Ion Cîlea.

Una dintre cele mai mari probleme ale judeţului Vâlcea este starea deplorabilă a turismului balnear, dar şi a agro-turismului. Dacă pentru primul s-au găsit câteva soluţii de redresare, Consiliul Judeţean Vâlcea lansând patru mari proiecte pentru modernizarea şi reabilitarea infrastructurii turistice a staţiunilor balneare în valoare de 57 de milioane de euro, pentru agro-turism nu s-au găsit până acum soluţii. Preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, este extrem de nemulţumit de faptul că pensiunile din sate nu oferă formele de viaţă autentic ţărăneşti, fiind pline de elemente de confort urban. „Încă multă vreme de-acum înainte, satele vor fi cele mai bune locuri pentru descoperirea elementelor unice ale naturii, pentru cunoaşterea în vatra de obârşie a obiceiurilor şi tradiţiilor ancestrale păstrate cu o lăudabilă încăpăţânare. În deplasările mele prin judeţ, vizitând pensiunile moderne, de fiecare dată mi-am pus întrebarea: măi, oameni buni, despre ce turism rural vorbim? Refuz să cred că întreprinzătorii din domeniu nu ar şti că o pensiune rurală în adevăratul sens al cuvântului exclude imitarea hotelurilor. Nimeni nu se va simţi încântat de viaţa la ţară dacă pensiunea arată ca un bloc de locuinţe, cu spaţii de cazare pestriţe, cu jacuzzi şi faianţă italiană, cu mixaje strident colorate pe faţade şi în interior. Turistul străin, mai ales, – iar aici avem răsunătorul exemplu al prinţului moştenitor Charles al regatului Marii Britanii – vrea să găsească altceva decât ceea ce întâlneşte pe unde îl poartă paşii, el nu vine să vadă ceea ce are şi în ţara lui. Pentru el rămâne o amintire de neuitat întâlnirea cu satul autentic, nepoluat de tehnologiile şi practicile moderne. Adevăratul turism rural presupune şi impune asigurarea condiţiilor de contactare şi cunoaştere a satului nesofisticat, a frumuseţii naturii şi ospitalităţii ţărăneşti. În afară de cazare, proprietarul de pensiune trebuie să ofere nu mărfuri şi preparate de piaţă, ci produse autentice, sănătoase, care nu au fost atinse de chimicale şi care provin exclusiv din gospodăria ţărănească” – susţine într-un comunicat de presă preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. Ion Cîlea oferă şi soluţia celor interesaţi să-şi înceapă o adevărată afacere agro-turistică, îndemnându-i să facă proiecte europene, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală cuprinzând măsuri nu numai pentru modernizarea exploataţiilor agricole sau pentru îmbunătăţirea infrastructurii în mediul sătesc, ci şi pentru alte genuri de proiecte. Este vorba de Măsura 3.1.3. prin care se pot obţine fonduri până la limita a 200.000 euro special pentru activităţi agro-turistice, banii putând fi folosiţi pentru construcţii de pensiuni, cabane şi popasuri turistice. Astfel, cei ce-şi doresc o afacere pe zona turismului rural mai au o şansă de absorbţie a fondurilor europene prin cea de-a doua sesiune care va avea loc în perioada 1 – 30 septembrie şi pentru care vor fi alocate fonduri exprese în valoare de 170 milioane euro.