Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Reabilitarea aleii pietonale de-a lungul căii ferate dintre bulevardul Nicolae Bălcescu şi zona ”Cina”, în discuții

Miercuri, 20 aprilie, primarul Mircia Gutău a avut o întâlnire cu Ninel Cercel, directorul general al Regionalei Craiova a Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, şi cu Gheorghe Coman, consilier înbcadrul aceleiaşi structuri, pe tema transmiterii în administrarea Municipalităţii, în vederea reabilitării şi modernizării, a unor spaţii din Râmnicu Vâlcea ale CFR. Astfel, discuţiile au vizat aleea pietonală de-a lungul căii ferate dintre bulevardul Nicolae Bălcescu şi zona ”Cina” din Ostroveni, terenul cu destinaţia de parc dintre calea ferată şi strada Maior V. Popescu, de lângă Gara CFR, dar şi proiectul administraţiei locale de realizare în Râureni a unei căi rutiere paralele cu calea ferată, cu afectarea haltei din zonă.
Negocierile iniţiate astăzi sunt urmare a demersurilor susţinute din ultima perioadă ale Primăriei municipiului, atât pe lângă Ministerul Transporturilor, cât şi la factorii responsabili din cadrul CFR SA.