Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Atac mârșav al liberalilor asupra lui Ion Cîlea

 Frâncu și Harnagea duc o campanie electoralămurdară

În plină campanie electorală, lupta pentru locurile din Parlamentul României se încinge pe zi ce trece. Candidații liberali, respectiv Emilian Frâncu și că tălin Harnagea, au găsit de cuviințăsăducă o campanie murdară, contra bunelor moravuri, încercând săîși facă publicitate „pe spatele” președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea. Nu mai departe de zilele trecute, la comanda celor doi liberali, cotidianul central România Liberăa publicat un articol denigrator la adresa lui Ion Cîlea. Potrivit articolului, înainte de ’89, președintele CJ Vâlcea îi trimitea telegrame fierbinți lui Nicolae Ceaușescu. Aceste informații au fost imediat dezmințite de Ion Cîlea, care i-a atacat dur pe Emilian Frâncu și că tălin Harnagea, scoțând în evidențăcă întotdeauna „hoțul strigăhoții”. În rândurile de mai jos veți putea citi un drept la replică al lui Ion Cîlea la articolul din România Liberă, drept la replică intitulat sugestiv „S-a întâlnit Tanda cu Manda”.

DREPT LA REPLICĂ

S-a întâlnit Tanda cu Manda

Niciodatăn-am crezut că „Proștii” lui Liviu Rebreanu pot fi personaje reale, în carne și oase, trăitori printre noi. Sunt acele specimene umane care infesteazămulțimea și care, în prostia lor, confundăsala de așteptare din garăcu compartimentul unui tren. În general, indivizi din această stirpe nu se izoleazăși nu trăiesc în singurătate. Ei se adunăperechi-perechi, recunoscându-se După duhoarea emanatăși După similitudinea ticurilor vocaționale. Cam așa a decurs și întâlnirea, apoi alianța conjunctivală(prin legăturăcu „și”) dintre Tanda și Manda, prinși în hora electoralăa acestor zile. Pe eroii noștri îi unesc, până la contopire, îndeletnicirile de „cârtiță”, mai vechi sau mai noi. Tanda a fost pentru scurtăvreme șef al unui serviciu de spionaj. Manda s-a învârtit și el prin aceleași cercuri, fiind în tinerețile lui turnător la securitate, După cum singur a mărturisit sub patrafirul presei locale. De pe aceste poziții și cu astfel de preocupări pasionale, Tanda și Manda au trădat pe ruptelea: Tanda a baleat, dacă este săne oprim pe scena politică , de la Victor Ciorbea la Emil Constantinescu, pentru ca, mai apoi, săcoboare pe peronul liberal. Manda a fost din acest punct de vedere oarecum diferit. El n-a coborât din tren, dar și-a aruncat pe fereastrătovarășii de drum până a golit vagonul liberal. Iată-le acum pe cele două personaje caraghioase și grotești, înfrățite în rele, tăvălugind județul Vâlcea de la o margine la alta și procedând întocmai cum au învățat lecțiile la școala de spionaj ori pe galeria subteranăa turnătorilor la securitate. Pentru identificarea lor nu trebuie săvăobosiți prea mult. Tanda este nimeni altul decât candidatul liberal în Colegiul nr.3 Bălcești pentru Camera Deputaților, că tălin Harnagea, fost șef al Serviciului de Informații Externe (SIE) în perioada Convenției Democrate. Manda este și mai ușor de recunoscut în pielea juvenilului peren Emilian Frâncu. La începutul campaniei electorale, ipocritul lider al liberalilor vâlceni mi-a trimis o scrisoare prin care mi-a propus săîncheiem un „pact de neagresiune” pe toată perioada premergătoare alegerilor parlamentare. Cum, însă , năravul din fire nu are lecuire, nu s-a putut abține de la atacuri nerușinate, folosind stratagema tovarășului de drum. În cazul său, Manda l-a scos la înaintare pe Tanda, forțându-i mâna săse folosească de relațiile sale cu redacția unui ziar central. În paginile cotidianului respectiv, cei doi corifei ai răului și ai minciunii măîmproașcă cu zoaiele unei făcă turi publicistice de tot râsul. Printre altele, măacuzăde loialitate Față de liderul partidului din care fac parte. Adică , vezi, Doamne, eu nu mi-am însușit lecția trădării, atât de dragălor. Culmea prostiei o ating defăimătorii mei când măacuzăde o presupusătelegramă”fierbinte” adresatălui Nicolae Ceaușescu. Tare îngustăle mai este mintea dacă au uitat atât de ușor că telegramele directorilor de întreprinderi curgeau pe bandărulantădin laboratoarele de „creație” ale secțiilor de propagandă. Încercând să-i convingăpe cititori, „anonimii autori” ai jalnicei pagini calomnioase au fabricat și un facsimil printr-un colaj bun numai pentru alimentat râsul curcilor: au luat o telegramăoarecare sub care, în loc de semnătură, au lipit un tabel cu membrii unei „comisii pentru reținerea propunerilor”. Măi, băieți, chiar atât de slabi sunteți la capitolul contrafacerilor și măsluirilor? Mămir cum dracului v-ați descurcat în fruntea unui serviciu serios și profesionist de spionaj, respectiv în tagma colaboratorilor securității! Lăsând gluma la o parte, doresc să-i informez pe cei doi aventurieri de pe valurile calomniei că nu existănimic în trecutul meu de care să-mi fie rușine, că toate acțiunile și activitățile înscrise în biografia mea au fost și au rămas subordonate aceluiași crez: MUNCA în folosul oamenilor. Cât privește incriminatul articol, normal ar fi săvămulțumesc pentru ridicolul acuzațiilor pe care mi le aduceți și care nu rezistăîn fața cititorilor. Altfel zis, ca sărevin la „Proștii” lui Liviu Rebreanu, ați confundat gara cu trenul …

Dr. ing. ION CÎLEA

Președintele Consiliului Județean Vâlcea