Handbal feminin, Liga Națională
” Oltchim și Rulmentul au ajuns la o înțelegere După două săptămâni de negocieri
Președinții primelor două echipe clasate în Liga Naționalăde handbal feminin, Ioan Gavrilescu de la Oltchim și Sorin Târcă de la Rulmentul Brașov au ajuns până la urmăla un acord cu privire la data de disputare a marelui derbi care va decide soarta titlului național. După două săptămâni de negocieri, oficialul chimist a fost de acord ca marele meci săaibăloc pe 26 mai, După terminarea campionatului, pentru a da prilejul brașovencelor săpregătească în liniște finala Cupei Cupelor. „A fost o înțelegere deplină . Acum rămâne ca Rulmentul săcâștige Cupa Cupelor, săvinăla Vâlcea pentru a primi aplauze, iar apoi Oltchim săcâștige campionatul. Așa toată lumea va fi bucuroasă. Poate vom face și banchetul împreună”, a declarat imediat După terminarea negocierilor boss-ul chimist, Ioan Gavrilescu. „Din două date rele pentru noi s-au decis asupra răului mai mic. În ceea ce ne privește, era important săne concentrăm la finala ce ne așteaptă, cu Larvik”, a completat tehnicianul ardelencelor, Mariana Târcă . Decizia l-a înfuriat, însă , pe antrenorul Oltchimului și al naționalei feminine, Gheorghe Tadici, cel care a fost nevoit săamâne pentru o zi reunirea lotului : „26 mai este o datăde compromis. Nu mai are importanțăinteresul echipei naționale, care ar trebui săse reunească în aceeași zi, la Ploiești. Atunci o sămut și eu cantonamentul naționalei la Vâlcea, pentru că jucă toarele nu au cum sămai ajungăîn aceeași searătocmai la Ploiești și dacă se întâmplăceva, unul singur e vinovatul, adică eu. până acum se tot spunea că interesul echipei naționale este prioritar, dar văd că nu mai este așa. Când noi eram în Liga Campionilor și am cerut doar modificarea unei ore, nu am primit acceptul Federației”.
Spectacol la Craiova
Între două meciuri din Liga Națională, Oltchim a jucat un meci demonstrativ la Craiova, în fața echipei locale, SCM. Chimistele s-au impus fără prea mari probleme, cu 50-25, la gazde evoluând și foste glorii ale formației noastre, Victorina Bora și Mia Rădoi. Pentru Oltchim au evoluat : Huțupan, Tolnai, Tamaș – Gatzel (1), Gâlcă (8), Luca (1), Maier (4), Meiroșu (3), Nechita (8), Ivan (2), Lecușanu (5), Manea (5), Pușcașu (2), Adriana Îăcă lie (9), Vădineanu (2).
Clasament
1. Rulmentul Urban Brașov 22 22 0 0 718-514 44
2. Oltchim Rm. Vâlcea 22 21 0 1 795-492 42
3. Oțelul Galați 22 14 2 6 619-552 30
4. HCM Baia Mare 22 13 1 8 609-615 27
5. HC Dunărea Brăila 23 12 2 9 613-605 26
6. Jolidon Cluj 22 11 2 9 675-639 24
7. Tomis Constanța 22 10 3 9 603-610 23
8. Rapid CFR București 22 7 3 12 639-673 17
9. HC Zalău 22 7 1 14 594-620 15
10. HCM Roman 22 7 1 14 576-639 15
11. HCM Hidroconcas Buzău 23 6 2 15 578-659 14
12. CSM Cetate Devatrans 22 4 3 15 559-662 11
13. CSM Sfântu Gheorghe 22 0 0 22 529-827 0
Narcis Stefan
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu