Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

P.S.D (Prostănacii, Sedentarii și denunță torii)

RomâniaFilm, MoskFilm și MitroClujoMayer văprezintăfilmul:

Este vorba de fapt de cele trei curente, etaje, paliere, generații sau, cum naiba, s-or mai numi, din partidul social democrat.

Prostănacii sunt grupul de mijloc – generația perdantă, Geoană-Înfrântul 2009, Năstase-Înfrântul 2004, Hrebenciuc- Înfrântul Sforar, Dragnea, Nica. Sunt cei medii, generația care va fi spulberatăla Congresul din 2010. O generație pe care s-a mizat la recentul congres de acum patru ani. Ei au învins în partid sedentarii, pe senectuții lui Ion Iliescu.

Care au fost motivele pentru care au pierdut atât în partid cât și în afara lui? În primul rând, reformarea partidului care părea un deziderat s-a pierdut undeva pe drum, a mers până la jumătate, dar nu a reușit. S-a diluat în timp cu reminiscențele generației bolșevice. Un alt factor care a condus la un eșec previzibil a fost nominalizarea lui Geoanăca reformator. Nu poți plasa ca lider în partid un individ care nu știe săia decizii, și un tip vulnerabil. Mircea Geoanăeste cel care a fost numit ambasador în SUA de Emil Constantinescu și de CDR. Mircea Geoanăeste cel care s-a dezis de Adrian Năstase. Mircea Geoanănu este un lider veritabil. Dincolo de alura lui de diplomat, este molâu. Este vulnerabil, este cel care trebuie săcunoască în detaliu un scenariu de mers, nu este adaptabil la o situație nouă. Este complet stângaci atunci când e trimis pe front și vrea la „mama”. Mircea Geoanăeste personajul perfect manipulabil. De aceea, tare mi-e teamăcă și la ultimul congres, Geoanăa fost aruncat în Față de un grup de membri anti-Iliescu care nu a vrut să-și asume lupta directăcu bătrânul comunist. Geoanăa fost tras la sorți precum pămpălăul, un veritabil kamikaze trimis săse batăși cu pesediștii de modăveche și cu restul lumii. Dacă ar fi reușit măcar într-una din bătălii, rezultatele se întorceau în sens bun pentru manipulatori. Iatăcă Geoanăs-a consumat. Nu a reușit nici săreformeze partidul, nici săiasăînvingător pe scena politică . Cine sunt cei care l-au folosit de fapt pe mititelul ambasador american? Toți! De la Voiculescu, până la Clujenii moderniști au fost cei care au stat în aceeași galerie așteptând săvadăce face micuțul soț al Mihaelei. Și a făcut, românește spus rahatul praf. S-a mai făcut și de băcă nie cu discursul lui de pseudoînvingător. E cazul acum la congres săiasăîn Față cei care l-au exploatat pe molaticul soț al Mihaelei.

denunță torii sunt cei de la Cluj, plus un Mitrea, un Oprișan, un Oprescu evadat și, de ce nu, chiar un golănaș ca Mazăre. Despre Clujenii, au dreptate și cei care îi contestă- sunt prea portocalii în cerul gurii. Da, dau bine, vorbesc stilat, dar nu prea au rezultate bune pentru partidul lor, pentru PD-L da, au. Sunt pesediștii de modănouă. Sunt acei Romani vs Iliescu din FSN-eul anilor 90. Clujenii sunt deviaționiștii de dreapta ai partidului, vezi și cazul Bleotu, de printr-un județ oarecare al României. În fine, clujenii sunt voci prea rarefiate în aerul de Cluj, pe care un „GUGÂL” de Ferentari măturăcu pușacașii și rușii lor cu tot. Mitrea, vulpoiul sindicalist, este atât de arivist, încât oricine și dăseama că în afarăde propriu interes altceva nu vede. Era firesc, Mitrea este liderul sindicalist anti-Văcă roiu pe vremuri, dar invitat la o ciorbăde guvernare Așa de frumos s-a mulat atunci peste PSD. Deci, Mitrea e un abil cartofor. Oprișan, Vanghelie pe sens invers. Don Juan de Măzăriche e doar un jolly-joker, un crai de Măruță.

Sedentarii? Iliescu, rămas fără Cozmâncă , fără ceilalți purii din 22 decembrie. Săpreia Iliescu partidul. Dar PSD are nevoie de un nou Voronin cu Față umană?

Părerea mea este că viitorul lider al PSD trebuie că utat pe palierul prostănacilor, poate chiar apropiat de Geoanăîn acest moment, poate chiar în spatele lui poate chiar cu mustață.

P.S. Biblioteca din Alexandria este una din marile minuni ale lumii antice care, dacă nu ar fi ars, și azi ar fi fost mândri de ea teleormănenii.

Vlad Soare