Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pesediștii vâlceni vor schimbarea

OPINII. Zarvămare în tabăra social-democraților. Alegerile pentru funcția de președinte al partidului se apropie cu pași repezi, iar părerile sunt din ce în ce mai împărțite. până acum și-au anunțat candidaturile actualul președinte, Mircea Geoană, Adrian Năstase, Cristian Diaconescu, Miron Mitrea și Liviu Dragnea. La bursa zvonurilor se aude, însă , că nu vor rămâne atâția candidați, o parte dintre ei renunțând pentru a intra în echipa lui Adrian Năstase. Și la Vâlcea părerile sunt împărțite. Social-democrații vâlceni se aflăla ora actualăîn etapa că utărilor, a incertitudinilor, dar și a divergențelor de opinii.

Cîlea merge în continuare pe mâna lui Geoană

Nu de puține ori, președintele organizației județene a PSD Vâlcea, Ion Cîlea, a declarat că îl va susține, în continuare, pe Mircea Geoanăîn lupta sa pentru câștigarea unui nou mandat de președinte al partidului. Deși Mircea Geoanăa pierdut alegerile pentru președinția țării într-un mod rușinos, Ion Cîlea nici nu concepe înlăturarea sa. Asta în ciuda faptului că majoritatea pesediștilor vâlceni cer „capul” lui Geoană. „Văspun sincer că l-aș susține pe Liviu Dragnea, dacă nu ar candida împotriva domnului președinte Geoană, pentru că este un om extraordinar care-și respectăangajamentele. însă , noi îl vom susține pe Mircea Geoană. Părerea mea este că la ora asta nu trebuie sădiscutăm despre schimbarea președintelui. Nu sunt de acord ca oameni care au obținut doar 4% la alegeri sădea tonul în partid. Sunt împotriva celor care vorbesc, dar nu fac nimic pentru partid” – a spus președintele PSD Vâlcea, Mircea Geoană. În declarația sa, președintele social-democraților vâlceni, Ion Cîlea, nu a ezitat săvorbească în numele tuturor colegilor săi, făcând anunț public din care reiese foarte clar că întreaga organizație a PSD Vâlcea va vota cu Mircea Geoană. Lucrul acesta a creat controverse în cadrul organizației județene, atât parlamentarii, cât și primarii și membrii de partid fiind nemulțumiți că nu au fost consultați. Nu puțini sunt cei care susțin că pe Ion Cîlea ar putea să-l coste scaunul de președinte al PSD Vâlcea.

Laurențiu Coca vrea răspunsuri

Senatorul Colegiului Uninominal Bălcești – Drăgășani, Laurențiu Coca – vicepreședinte al PSD Vâlcea, încă îi este recunoscă tor lui Mircea Geoanăpentru că l-a ajutat în campania electoralăpentru alegerile parlamentare. Cu toate acestea, însă , parlamentarul este total nemulțumit de prestația de la prezidențiale a președintelui său de partid și, de aceea, la Congresul ce va fi organizat în primăvara acestui an el îi cere câteva explicații. În ceea ce privește poziția lui Ion Cîlea Față de susținerea lui Mircea Geoană, Laurențiu Coca spune că așteaptăo decizie a Biroului Executiv al PSD Vâlcea, însă susține că fiecare delegat va vota secret, deci așa cum îi dicteazăconștiința. „Eu voi fi de acord cu afirmația președintelui Ion Cîlea în momentul în care se va lua o decizie la nivelul Biroului Executiv al organizației județene a PSD Vâlcea. Pe de altăparte, însă , votul este secret și fiecare va vota cum îi dicteazăconștiința. În ceea ce măprivește, nu pot săarăt cu degetul înspre Mircea Geoanăîn condițiile în care eu am câștigat un mandat de senator pe timpul mandatului său, iar el a fost alături de mine în campania electoralăși m-a ajutat. Cu toate acestea, sunt un om de stânga, iar la Congres măintereseazăfoarte mult clarificarea doctrinarăa partidului. Pe mine m-ar interesa săfim cât mai la stânga și sunt convins că cel care va veni cu un astfel de program va avea votul meu. Nu mai vreau vrăjeli de centru – stânga. Nu știu câți din marii lideri de la Centru cunosc zbaterile organizațiilor județene, iar eu țin foarte mult la părerea organizațiilor locale și a primarilor. Părerea mea este că Mircea Geoanăare șanse mari, însă toți vrem o explicație vizavi de vizita la Vântu și de tratatul de la Timișoara. În fine, Congresul „ – ne-a declarat senatorul PSD, Laurențiu Coca.

Primarul Sorin Ghițăvoteazăcu Dragnea

Deși nu dorește să-și exprime opțiunea pentru care dintre candidați va opta la Congresul din primăvară , primarul localității Vlădești, pesedistul Sorin Ghiță, nu și-a ascuns simpatia pentru secretarul general al PSD, Liviu Dragnea. El, însă , nu dorește să-și supere șeful de partid și, de aceea, susține că va lua o decizie finalăDupă ce va sta de vorbăcu Ion Cîlea. „Încă nu am stat de vorbăcu președintele Ion Cîlea și nu știu ce săspun. Trebuie săse consulte și cu noi în luarea acestei decizii și După aceea voi putea spune că am luat o decizie cu cine voi vota la Congres. Domnul Cîlea nu ne-a consultat până acum, știu doar că urmeazăsăne cheme pentru a sta de vorbă. Ce văpot spune este că , analizând candidaturile de până acum, lupta va fi strânsă. Și Mircea Geoanăare destul de multe argumente, cu toate că în ultimul timp a avut o perioadă mai nefericită. Nici Adrian Năstase și Miron Mitrea nu sunt de neglijat, pentru că și ei au destul de multe argumente care ne-ar convinge să-i votăm. Oricum, importantăva fi echipa, iar eu cred că se vor uni și vor forma o echipăimbatabilă. Pot săvămai spun, însă , că mie personal îmi place foarte mult ca politician Liviu Dragnea” – ne-a declarat primarul localității Vlădești.

Aurel Vlădoiu și Vasile Bleotu nu-l mai vor pe Geoană

Cel mai vehement critic al lui Mircea Geoanăs-a dovedit a fi deputatul PSD Vâlcea, Aurel Vlădoiu. Deranjat până peste măsurăde greșelile președintelui social-democraților, parlamentarul vâlcean îi imputălui Geoanăfaptul că a uitat de doctrina social-democrată, că a guvernat pe „sub ușă” cu PNL-ul și a simulat guvernarea cu PD-L-ul în anul 2009. Deputatul Vlădoiu își dorește ca din viitoarea echipăce va conduce partidul săfacă parte Adrian Năstase, Cristian Diaconescu, Miron Mitrea, Mircea Pașcu, Victor Ponta și Titus Corlățean. „Este părerea lui Ion Cîlea. Părerea mea personală, a domnului deputat Bleotu și a altor colegi, este aceea că nu vom alege la Congres o persoană. Noi vom merge acolo cu un scop foarte clar de a vedea oferta pe care ne-o propun cei care vor săajungăîn fruntea partidului și săducă partidul la alegerile din 2012 pentru a guverna România. Este vorba de programul partidului și de doctrină. Ne ajunge ce am făcut până acum. până acum nu am făcut decât săne abatem de la doctrina de stânga. Am guvernat doi ani de zile cu PNL-ul și am făcut-o pe sub ușă, fără săspunem că suntem la Guvernare. Apoi, în 2009 am guvernat tot cu un partid de dreapta, PD-L, și am uitat că suntem de stânga. Trebuie săfie clar la acest Congres că rui segment de populație ne adresăm și ce facem pentru ei. Echipa care va veni cu cea mai bunăofertă, cu aceea mergem. Indiferent de ce spune domnul Cîlea, poziția noastrăeste alta. Dacă se va forma echipa pe care mi-o doresc, cu ea merg până -n pânzele albe. Pe această echipămăbazez” – ne-a mărturisit deputatul colegiului Horezu, Aurel Vlădoiu.

Opinia deputatului Aurel Vlădoiu este împărtășităsi de colegul său de partid și de Parlament, Vasile Bleotu. Acesta militeazăpentru o schimbare și considerăcă Mircea Geoană, dacă ar avea demnitate, nu ar mai candida.