Una din marile cuceriri ale lui decembrie ’89 și, cu siguranță, cea mai vizibilăimediat, a fost libertatea de exprimare. Românii au început, deodată, săspunătot ce au fost împiedicați sărostească ani de zile. Și nu s-au mai putut opri. O logoree nesătulăa înlocuit asurzitoarea tăcere comunistă. Un lucru a rămas, voit, probabil, la fel de neclar ca în anii ’90 – limitele libertății de exprimare. Adică , limita până unde, de exemplu, un ziarist își exercitădreptul la libera exprimare și de unde exercițiul acestui drept se transforma în abuz. Existăjurnaliști pe care nu-i putem „suspecta” de bunăcredință. Îi vedem, îi citim împărțind – virulenți – lumea în buni și răi, mereu aceeași desigur, de parcă anumiți oameni ar fi condamnați la eterna greșeală, iar ceilalți ar fi hărăziți că ii drepte, fără abateri. că o fac pe bani, că o fac din cauza resentimentelor, cred că nici măcar nu mai contează. Cea mai recentăși mai acutămanifestare a acestei dileme este războiul „președinte vs tonomate”. Așadar, unde este limita dintre criticile legitime ale presei, oricât de dese și de susținute, la adresa șefului statului și abuzul de presă care-l transformă pe președinte în ținta unei tentative de linșaj mediatic comandat? Sunt revoltat de ceea ce se întâmplă, de mai bine de doi ani, în mass-media. Televiziunea, aflatăacum pe primul loc în media, este cea mai manipulatoare. Sunt oameni care urmăresc anumite canale de informații doar pentru că pe acele canale se „discută” politică . O politică „a bunului simț” , o politică de „infanterie”, o politică grobiană, o politică părtinitoare. Sistematic, televiziunile lovesc în moralitate și în „deontologie” (toată lumea pronunțăcuvântuldar puțini știu ce înseamnă ), într-o națiune scă patăproaspăt de comunism și mecanismele lui propagandistice. De câțiva ani buni, privitorii, consumatorii acestor tematici, sunt „violați”, prostituați și supuși unui tratament psihologic de manipulare, în direcția dorităde aceste posturi TV. Știm foarte bine că fiecare post TV are în spate un patron sau un grup de afaceriști, fiecare cu culoarea lui politică . Dar ce se întâmplăcând totul devine o conspirație împotriva „bunului simț”, când toți vor respect, dar nu reacționeazăîn favoarea acestuia, când toți vor un președinte, dar nu oferănimic la schimb, când trocul este respectat doar pe jumătate. La ce mărefer? Nu poți sistematic sătoci pe cineva și să-l denigrezi, fără săexiste reacții din partea opiniei publice. Cum te poți numi ziarist când ești părtinitor? Pe 80% din posturile importante de televiziune au făcut tot ce era imoral săse facă , doar săgenereze o loviturăde stat. Nu le-a ieșit! Cum poți săai încredere în cele ce zic ziariștii, care sunt angajații și slugile unor oameni fără bun simț? „Bunul simț” este atunci când știi săte abții, sănu flatulezi, în direct, în fața a milioane de oameni, când îndemni la calm și reflecție, când spui adevărul despre istoria ta, când așa cum știi săatragi masele în focul luptei pentru putere, tot așa știi săle și strunești, nu săle năpustești asupra oamenilor (vezi mineriadele și revoluția), când știi săfi cumpătat, când ai maturitatea de a accepta un eșec. Am urmărit foarte mult „campania electorală” de pe net. Văpot spune că a fost cea mai grosolanăcampanie electoralădin istoria statului democratic. Urmăream diferite site-uri ale publicațiilor de presă unde fără „niciun bun simț” loveau în stânga și mai mult în dreapta. Citeam anumite bloguri pe care se discutau numai elucubrații de că tre deținătorii acestora care, de cele mai multe ori, sunt și prezentatori de emisiuni TV, bloguri pe care nu ai voie și nu ești lăsat săpostezi, dacă ai altăpărere Față de a deținătorului de blog. Ești cenzurat sau banat, dacă nu ești de acord cu „adevărul” lor, ei și-au asumat dreptul de a fi deținătorii de adevăr. Ar trebui ca, pentru fiecare post TV și ziar, săse declare afinitățile politice, exact ca atunci când publicitatea sau plasarea de produse sunt anunțate pe ecran. Sunt foarte speriat de faptul că După ce tinerii și-au pierdut viața în 1989, pentru libertatea de a gândi și a se exprima, generația noastrăeste în continuare în cenzură, la mâna și simpatiile politice ale oamenilor cu bani, deținători de trusturi de presă și TV. Sunt terifiat de reacțiile oamenilor de media când, pe lângă echipa lor de prezentatori, mai cheamăși acoliți politici, pentru a hăitui sau a denigra un invitat. Dacă ați observat, mai mereu proporția este de 5,6 persoane la 1 persoană. De ce așa de multăînverșunare? De ce această „vânătoare” de oameni? De ce acest sclavagism intelectual? Cred că singurul răspuns pertinent, la toate întrebările, este: noi suntem de vină, pentru că îi urmărim, ne amuzăm, ne siderăm și asta se transformă în puncte de rating. Un indicator care este analizat doar cantitativ, din păcate. Tuturor „tonomaților” și realizatorilor de emisiuni le place săse laude cu faptul că emisiunile lor sunt urmărite. Lăudați-văși cu calitatea lor, amatorilor. Calitatea morală”a bunului simț”.
N.B. – Nu se comparănimic cu presa scrisă, dar azi, în județul nostru, ce e pe piațănu se poate chema așa. În afarăde 5-6 ziare, nu te poți „apropia” de nicio „hârtiuță” aruncată, pe piață. Au dispărut și meseriașii presei scrise. Acum, tot felul de tinerei, pe care dacă -i „scuturi” nu prea cade nimic de pe ei, mâzgălesc paginile, murdărind imagini și destine, inconștient sau la comandă. În USA, de ce nu dispare presa scrisă? Visul orică rui ziarist este săajungăla premiul Pulitzer. Acolo… Aici? Pe mulți dacă -i întrebi, o să-ți răspundă: cine-i ăsta?