Deși a fost ajutat cu sume importante de bani pentru modernizarea comunei
Intrigile politice printre primarii localităților vâlcene sunt la mare modăîn ultima perioadă . O serie de personaje din sfera liberalilor cautăcu disperare soluții pentru a destabiliza liniștea în interiorul partidelor aflate la guvernarea țării. Președintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, și-a manifestat recent nemulțumirea Față de faptul că mai mulți primari social-democrați au fost îndoctrinați împotriva sa de câțiva lideri liberali. Dovada acestui fapt este ieșirea în presă a primarului localității Fârtățești, Nicolae Voicescu, care a declarat în anumite publicații vâlcene că Ion Cîlea își neglijeazăproprii oameni și că nu-și respectăpromisiunile din campania electorală. Primarul este nemulțumit că Ion Cîlea, ca președinte al Consiliului Județean Vâlcea, a alocat fonduri pentru reabilitarea infrastructurii în câteva comune conduse de liberali. Acuzațiile au fost nefondate, Ion Cîlea demontând spusele primarului, demonstrându-i, cu fapte, că nu are dreptate. De la începutul anului și până în prezent, pentru localitatea Fârtățești au fost alocate mai multe sume de bani pentru reabilitarea drumurilor comunale. De exemplu, pentru reabilitarea Drumului Comunal 81, Fârtățești – Dejoiu – Dozești au fost alocați 12 miliarde lei vechi pe H.G. 577 din 1997, din care, în bunăparte, a și fost viratăprin ordinul de platănr. din 1240/10.06.2009. Mai mult, prin aceeași hotărâre, s-au alocat fonduri pentru modernizarea, prin turnare de covor bituminos, drumului care leagăsatele Giulești și Dozești de comuna Roșiile. Specialiștii Consiliului Județean Vâlcea lucreazăde zor la documentația tehnică și la procedurile de licitație pentru ca această lucrare săînceapăîn luna iulie, cel târziu. Un alt ajutor al președintelui CJ Vâlcea, Ion Cîlea, a fost acela de a obține aprobarea de la Ministerul Sănătății pentru transferul unei ambulanțe la dispensarul uman din comuna Fârtățești, ambulanțăcare, în prezent, se aflăla dispensarul din localitate. „A fost explicabilăpână la un punct nemulțumirea primarului din Fârtățești. Nemulțumit sunt și eu și toți primarii din județ. însă trebuie înțeles că trecem printr-o perioadă de crizăcum n-a mai fost alta vreodatăși, în aceste condiții, nu tot ceea ce ne propunem se poate realiza dintr-o dată. Cu toate acestea, la Fârtățești, am reușit să măachit de toate promisiunile. În momentul când am fost investit în funcția de președinte al Consiliului Județean, am trecut totul pe agendăși am stabilit un grafic obiectiv cu prioritățile fiecă rei localități în parte. N-am avut și n-am niște primari preferați anume, indiferent din ce structurăpolitică fac parte. Prioritățile mele cuprind în egalămăsurătot județul și în mod deosebit prioritățile comunităților. Cât privește ieșirea intempestivăa prietenului meu, Nicolae Voicescu, menționez că am avut cu dânsul o discuție amicală, i-am explicat cum stau lucrurile și nu măîndoiesc că a înțeles bine grijile și preocupările mele. Între noi, mai degrabă, a existat o lipsăde comunicare, chiar dacă ușa de la biroul președintelui este deschisăde dimineațăpână seara pentru toți primarii care nu zăbovesc nici un minut la ușa mea. Azi lucrurile sunt lămurite și restabilite. La supărare orice om greșește „ – a spus președintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea.
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu