Acum 18 ani, eram chemați la primele alegeri libere, pe 20 mai, de sărbătoarea religioasăcunoscutăca fiind „Duminica Orbului”. Ca un făcut, abia ieșiți de sub comunism am votat într-adevăr orbește cu Ion Iliescu, considerat, printr-o complexăși reușitămanoperăde manipulare ca fiind salvatorul nației. Anii au trecut și pare a ne mai fi deprins cu aerul amețitor al democrației și mulți dintre noi au început săgândească și săanalizeze cu tot mai mult discernământ promisiunile electorale. Tocmai de aceea, bănuiesc că vor exista diferente notabile între alegerile din 1990 și cele din acest an. În primul rând, este foarte probabil ca numărul celor care se vor prezenta la vot va fi incomparabil mai mic cu a celor care au stat la cozi interminabile pentru a ajuta la victoria zdrobitoare a domnului Iliescu. O victorie care, deși obținutăîn mod democratic, a reprezentat una dintre marile erori ale electoratului cu consecințe dintre cele mai grave asupra dezvoltării ulterioare a țării. Deși vor avea loc de Ziua Copilului este de presupus că la alegerile din acest an candidații nu vor mai avea cum să-i păcă lească pe cei chemați la vot, cei mai mulți dintre alegatori nemaiputând fi păcă liți cu veșnicele baloane de săpun electorale. Mai mult cred că o campanie electoralăde succes ar avea mai multe șanse dacă respectivul candidat ar promite cât mai puține și ar demonstra ca are și posibilitățile necesare pentru ducerea la îndeplinire a planurilor sale. Poate ceva în genul situației din piesa lui Tudor Mușatescu „Titanic Vals” în care candidatul Spirache Necșulescu a avut un imens succes După ce i-a rugat pe alegători sănu-l voteze. Un element nou al acestor alegeri ar fi că nu mai este de presupus votul „împotrivă”, clasa politică fiind suficient de scindată, lupta „la baionetă” dintre partidele care alcă tuiau acum patru ani alianța D.A, făcând ca mulți dintre fanii respectivei uniuni să rămână cu un gust peste măsurăde amar, care îi va face sărenunțe în a-și mai exercita dreptul constituțional la vot. Este foarte probabil ca alegerile locale de pe 1 iunie săse desfășoare sub semnul aceluiași „sictir” de care au avut parte cele pentru desemnarea europarlamentarilor. Chiar dacă de data asta vor fi aleși cei care vor trebui săse ocupe de treburi mult mai concrete, ultimii ani ne-au arătat că majoritatea aleșilor locali uităimpardonabil de repede de promisiunile făcute atunci când au cerut sprijinul pentru a ajunge „în fruntea bucatelor”. După cum se știe, Traian Băsescu a intrat și el în campanie electorală, supărat că principalii candidați se poartăîntre ei cu mănuși și se dedau la blaturi. Așa că președintele României a încercat pe postul public de radio săschițeze modul în care își dorește el săse desfășoare campania electorală. El i-a atacat dur pe liderii PSD și PNL, pe principiul „ori la bal, ori la spital”. Băsescu susține însă că se aflăîn neutralitate Față de campania electoralăpentru locale. N-ai cum sa-l crezi, mai ales că el însuși susține că „președintele se poate exprima în legăturăcu orice”. Și mai ales că se vede cu ochiul liber încotro bate când vorbește despre Adrian Năstase, Ion Iliescu și că lin Popescu-Tăriceanu. Președintele nu face altceva decât sădea o mânăde ajutor partidului din care a plecat, rebotezat PD-L. În situații normale, președintele României are obligația, nu doar morală, de a nu se implica în niciun fel în luptele politice din timpul campaniilor electorale. A fost și motivul pentru care, la revizuirea Constituției, mandatul prezidențial a fost mărit de la patru ani la cinci, astfel încât alegerile prezidențiale sănu se mai suprapunăcu alegerile parlamentare decât o datăla două zeci de ani. Dar, se vede treaba că în România nu mai avem de multăvreme situații normale. Faptul că „președintele se poate exprima în legăturăcu orice” nu înseamnă automat că el trebuie săse și implice în campaniile electorale, chiar dacă în timpul lor s-ar petrece fapte abominabile. Exista instituții destule care sunt abilitate săvegheze la buna desfășurare a acestora și săsancționeze când este cazul. În anii ’30 ai secolului trecut, mai exact în 1938, România a încetat sămai fie o democrație. În aceste condiții nu se mai poate vorbi de tradiții democratice în România de astăzi. Românii au încă multe de învățat despre democrație. Una din cele mai simple definiții despre democrație este poate aceea ca: „democrația este acea forma de guvernământ în care poți face tot ce vrei atâta timp cât nu aduci atingere legilor țării și intereselor semenilor tai”. Este valabilăaceastă definiție pentru țara noastră? România este țara noastrăși o iubim așa cum este pentru că alta nu avem. Se naște o întrebare însă : avem dreptul noi, românii săne dorim o Românie cu adevărat democratică în care toți românii onești să-și găsească locul și săse simtă la ei acasă? Eu cred din tot sufletul ca da. România este a celor mulți și onești, care trudesc și suferăpentru țara lor și nu a jigodiilor care cu dezonoare o conduc și o jefuiesc de zeci de ani. A sosit timpul ca românii săfacă ordine la ei acasăși jigodiile care umilesc legile și țara săle trimităunde le este locul. Cu siguranțănu în Parlament, Curtea Constituțională, Consiliul Superior al Magistraturii etc., etc., etc.
Romeo Popescu