” știm sigur că delatorul profesionist Crinu Popescu, omul pe care-l urăște cel puțin 72% din populația Râmnicului, pentru înscenarea și minciunile de care s-a folosit ca să-l trimită, în nefericire, pe primarul Mircia Gutău, se pupă, dimineața, în oglindă, când se bărbierește ” în declarația sa de presă , delatorul Crinu Popescu – devenit rușinea societății vâlcene, a făcut următoarea afirmație: „I-am comunicat celui cu care am ținut legătura la București, că dacă soluția îi era favorabilălui Gutău, trebuia să mămut din Vâlcea și, probabil, din România ” în emisiunile sale de circ televizat, maimuțoiul de Silviu Popescu a afirmat, la televiziune, că redactorul nostru șef nu are onoare și că a lui coloanăvertebralăeste de plastilină” și totuși, nu-l putem evita pe „sifonarul” Vâlcii. Lumea afacerilor din județ a aflat că turnătorul Crinu Popescu și-a vândut acțiunile de la ROVIMET unei persoane necunoscute „
” Știm sigur că delatorul profesionist Crinu Popescu, omul pe care-l urăște cel puțin 72% din populația Râmnicului, pentru înscenarea și minciunile de care s-a folosit ca să-l trimită, în nefericire, pe primarul Mircia Gutău, se pupă, dimineața, în oglindă, când se bărbierește. Zice despre el că este cel mai frumos, cel mai bărbat, cel mai curajos, dar și cel mai nenorocit (citește „oropsit”) produs al vieții sale searbede, incolore, inodore și insipide, care l-a făcut săparcurgătoată gama de stări afective, de la „laudațio” și până la „masturbațio”. Pentru toți aceia care nu au fost în gând cu noi, atunci când am compus acest pamflet, aflați că „masturbatio” nu este o insultă. Din DEX, noi am luat sensul asemănător „onaniei”, care înseamnă „om urât, slut, pocitanie, arătare”. Și cum poate fi Crinu decât o arătare (rară), din moment ce nu prea mai iese în societate, nu are curaj săcircule pe picioare prin oraș, săprivească direct și nu pieziș în ochii râmnicenilor, preferând întâlniri doar în stațiile „peco” ale Rompetrol sau OMV? L-am văzut, mai zilele trecute, parcă , joi, cu un ziarist ce voia să-l filmeze pentru un post de televiziune local, dar nu li s-a dat voie săo facă . Turnătorul „contamina” locul și le fugeau gazdelor clienții. Privindu-l pe cel devenit, de acum, rușinea municipiului Rm. Vâlcea, ne-am dat seama că este un om agitat. Și asta pentru că , în una din ieșirile lui, inconștiente, în presă , s-a autodenunțat ca fiind corupător-mituitor. Darea de mităse pedepsește și el a recunoscut că a făcut-o, dar fără săse desisteze (săse toarne la Parchet, După cum a mai făcut-o în cazul autorizației de construire pentru blocul Cerna – mărul discordiei în dosarul „Mităla primărie”). Afirmația că i-ar fi dat o altămităprimarului – un spațiu comercial pentru Biroul notarial al soției acestuia – este infracțiune sadea. Iar DNA-ul va fi sesizat, ca să-l ia de gâlci sau, în caz că a mințit (și a mințit, cu siguranță!) să-i umple fundul cu bocanci de mineri. Știm noi un procuror de la DNA (că lin Nistor) care de-abia îl așteaptăla interogatoriu. Popescu ăsta mai are o infracțiune de mităsăvârșită, După cum se vede în dosarul lui Gutău. În declarația sa din dosar, a afirmat că banii ce pretinde că i-ar fi dat viceprimarului vizau o autorizație de construire în strada Gabriel Stoianovici, nu pentru cel din strada Cerna și pentru actul acesta de corupție, nu s-a autodenunțat. Deci, are de ce fi agitat, tulburat, încorsetat, infractorul. Are o asemenea stare proastă, încât l-a înjurat pe „ziaristul” Silviu Popescu, pentru că acesta a anunțat că nu mai tratează, în ziarul său, cazul primarului Gutău, considerându-l închis și asta l-a făcut să-i reproșeze că în campania electorală, când a candidat la Primărie, din partea Partidului Verde, i-a dat bani și i-a dat degeaba. Agitatul spunea ceva de vreo 200 milioane și o că lătorie în America. Totuși, cu toată supărarea noastrăpe „ziariciul” Popescu, nu credem că i-a fost plătitădeplasarea în America de Crinu , cum nu credem (dar nu pentru că nu merita) nici că „sifonul” i-ar fi dat două sute de milioane lei, răsplatăpentru cât l-a ajutat să-și spele fața murdarăde crin ofilit, dar știm că afaceristul are o colonie de arici prin buzunare. Îl înțeapăla degete. Apoi, agitația sa vine și de la faptul că simte că se apropie divorțul și că soția sa, dar și cumnatul Giura îl vor lăsa fără acțiuni la ROVIMET, firma fanion a afacerilor sale. Simte că se apropie „Ignatul”. Cum, la fel, simte că i se va dezvălui și șmecheria cu concesiunea părților sale din acțiunile de la Rovimet. Dar despre asta, mai târziu!
” În declarația sa de presă , delatorul Crinu Popescu – devenit rușinea societății vâlcene, a făcut următoarea afirmație: „I-am comunicat celui cu care am ținut legătura la București, că dacă soluția îi era favorabilălui Gutău, trebuia să mămut din Vâlcea și, probabil, din România. Mi s-a spus săaștept, pentru că lucrurile nu vor fi chiar așa. Și cei de la DNA au fost optimiști, în ciuda celor două procese câștigate de Gutău. M-am bucurat că a fost arestat”. Iatăcum gura păcă tosului, adevărul l-a… deconspirat. În spatele turnătorului este cineva puternic, de la București. Nu, nu este vărul său, fostul procuror Traian Popescu, acum pensionat. Dar, cu timpul, se va afla cine este păpușarul cauzei, pentru că și pe el îl va ajunge pedeapsa divină. Complotul împotriva lui Mircia Gutău are iz politic, la care s-au adăugat și câteva cozi de topor din județul nostru. În continuarea declarației sale de presă , Popescu mai zice: „Am fost felicitat de mulți oameni de afaceri, dar nu este meritul meu”. Vedeți cum se pupăturnătorul în oglindă? Care oameni de afaceri sunt aceia? Chiar dacă , săzicem, prin absurd, au fost unii care s-au bucurat, aceștia nu l-au contactat telefonic, tocmai pe el, pe „Sifonel de ROVIMET”, că -și murdăreau onoarea. Au și mituitorii orgoliul lor și o onoare cu staif, ce dracu’! Important este că lumea Vâlcii știe, de acum, cu cine are de a face și îl va ocoli pe Constantin Popescu zis Crinu ca pe un ciumat. Adio afaceri, „Sifonel”, la Vâlcea!
” În emisiunile sale de circ televizat, maimuțoiul de Silviu Popescu a afirmat, la televiziunea Etalon, că redactorul nostru șef nu are onoare și că a lui coloanăvertebralăeste de plastilină. Din acest colț de pagină, ce-l pe care l-a insultat, îi transmite: „Silviule, te privesc cu multăîngăduințăși te iert, pentru că știu că ești un om bolnav. Îi-am adus chiar eu tratamentul din America, de la fosta ta soție. Referirea la lipsa mea de onoare cred că nu se referăla faptul că am ascuns multe fapte, știute, de-ale tale, de la interpunerea în înfierea (vânzarea?) de copii pentru cele două doamne venite din Canada care au locuit în garsoniera ta, din zona Nord, până la adevărul datorităcă ruia ai revenit în țară , din America, cu șuturi primite în gânditorul tău pantalonar. Faptul că opinia publică nu le știe, dovedește contrariul afirmației tale. Mi-am respectat onoarea, cum, de altfel, mai sunt și altele de spus. La acest capitol, nu ne putem compara și-ți recomand să-ți vezi bârna din ochi. Nu tu ai fost acela care s-a bucurat de arestarea primarului Gutău (și asta în văzul lumii, la tv și prin cotidianul tău)? Dacă erai un om de onoare, nu te duceai, apoi, cu că ciula în mână, la Gutău, săcerșești bani pentru publicitate. Și ai primit bani buni, drept pentru care ai început să-l lauzi și să-l inviți la emisiunile tale de lingușealăpublică . Mai vrei un exemplu? Împreunăcu fostul moderator de la televiziunea VTV, știi tu cine, îl „că lăreați” public pe liberalul Cristian Buican, dorind să-l faceți săpiardăalegerile în colegiul parlamentar unde candida. La un moment dat, După ce ai primit bani de la acesta, l-ai trădat pe moderator, făcându-te apărătorul „victimei” voastre. Din cauza asta v-ați certat și s-a ales praful de „Cooperativa critica și arta manuală electorală” pe care o înființaseți. Tu vorbești de onoare, compromisule? S-avem rezon. Cât privește coloana mea vertebrală, aflăcă ea este tot acolo, este tare și nu a suferit niciodatăde „spondiloză”. Eu și întreaga redacție, Continuă m săapărăm principiul că nimeni nu poate fi condamnat în lipsăde probe acuzatoare reale. că zice sponsorul tău (Crinu Popescu) din campania la primăria pe care ai ratat-o, precum ți-e menirea de ratangiu al vieții, precum că i-ar fi dat mitălui Gutău, este 1-0. că zice Gutău că nu a primit, iar probele din dosar o atestăcu prisosință, este 1-1. Zisele turnătorului, contra apărării victimei sale, fac scorul egal. Cine dezechilibreazăscorul, Fonfăilă? Mai existăvreo probă, în plus? Observi, este un principiu pe care-l apărăm, pentru că se poate întâmpla oricui. Ai intrat în istoria acestui oraș ca singurul șantajist de presă (nedovedit, este adevărat și asta pentru că nu prea sunt mulți „sifonari” în lumea oamenilor de afaceri, precum prietenul tău Crinu ofilit, sancționat – moral – de societate. Sictir, băiete, te du tu singur, la lada de gunoi a presei!”.
” Și totuși, nu-l putem evita pe „sifonarul” Vâlcii. Lumea afacerilor din județ a aflat că turnătorul Crinu Popescu și-a vândut acțiunile de la ROVIMET unei persoane necunoscute. Printr-o hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor, partea sa a fost cesionatănecunoscutului, dar aceastăvânzare-cumpărare nu a fost comunicatăla Registrul Comerțului, După cum spune legea. Hotărârea AGA produce efecte juridice doar între părțile asociate și nu și fațăde alte persoane. Scopul „ingineriei” lui Crinu este că în momentul când va pierde procesul cu Primăria Râmnicului, pentru imobilul vândut Băncii Transilvania (încă lcând dreptul de preemțiune al Primăriei), să-l facă pe cumpărătorul necunoscut să-i plătească partea din returnarea banilor că tre cumpărătorul păcă lit, Banca Transilvania. Adică , partea lui din cei 2,2 milioane euro îi va plăti, în urma soluției instanței, cu siguranță. Devine clar că solidaritatea la platăva reveni acționarilor și, în atare situație, cel care se crede șmecher se va spăla pe mâini, de răspundere, înregistrând documentul la Registrul Comerțului. Deci, atenție domnule cumpărător al acțiunilor oferite de „sifonul Vâlcii” zis Crinu al lui Constantin Popescu. Ești bun de plată, în curând!
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu