Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Urmașii Brătienilor, „papușkinii” unui politician comunist pervers

Niște indivizi, plini de emfazăși optimism comandat, trăiesc acum într-o veselie care nu se mai sfârșește crezând că , Băsescu va că dea, PD-L la fel, mai ales că nu au doctrinăîn contrast cu doctrina cleptocratăpe care ei au perfecționat-o 20 de ani. Acum nu știu care partid are doctrină, altfel nu ar fi posibile migrația interpartinică care se face doar După speranța îmbogățirii sau a ajungerii pe liste pentru un post cu imunitate. Mai degrabăm-aș gândi la înțelepciunea țăranilor care spuneau despre un concetățean de-al lor mai brunet: „Măi țigane-ți arde satu’! Nu-i nimic (aici era o expresie mai neaoșă), mămut în altul”. Cam așa se vorbea când se întâmplau lucruri similare cu ceea ce se petrece azi în viața politică românească . Cred că nu poate fi o expresie mai plastică și care săexprime nepăsarea și alienarea oamenilor de clasa politică și de politica lor.

Cu un indice de sărăcie de 60%, cu oameni cu venituri de sub 100 $ pe lunăși săte mai miri că nu-i intereseazăpolitica este de fapt un cinism de tipul fostei regine a Franței care răspundea că dacă nu este pâine de ce nu mănâncă poporul cozonac. Când te culci flămând, când singura grijăa ta este dacă sămai ai 2 cartofi pentru copii, când pentru 3 copii ai doar o pereche de papuci cu care sămeargăla școalăși săte mai miri că nu au conștiințăpolitică , este de asemenea cea mai cinică gândire. Dar culmea demagogiei și a vanității a apărut la oamenii politici care au condus și conduc țara, Iliescu, Năstase, Tăriceanu, Oprescu etc care, nemaiauzit, fără o limităa cinismului, îndemnăoamenii, cetățenii, pe acești săraci, sămeargăla vot și să-i voteze pe ei, dacă se poate și cu elan. Este culmea cinismului și, dacă Traian Băsescu vorbea de o decă dere fără egal a clasei politice, cred că acest exemplu este tot ce se mai putea aduce ca argument în această privință. Și totuși în jur de 70% dintre electori nu s-au prezentat la vot la europarlamentare. Dintre toate, scorul fostului PLD, partid apărut cu doar 9 luni înainte de alegeri, mi se pare cel mai spectaculos câștig, un scor onorabil, pentru reabilitarea liberalismul românesc.

Astăzi a apărut PD-L care unește singurele partide democrate populare și liberale și care reprezintărealmente dreapta românească . Așa cum chinezii spuneau cu multe secole în urmă(prin Confucius), într-o mulțime, într-un grup, forța lui nu se măsoarăprin suma puterii indivizilor, ci totdeauna puterea grupului va fi mai mare decât însumarea aritmetică , tot așa se va întâmpla și cu PD-L care, însumând valorile populare cu cele liberale, va reuși săreformeze clasa politică și România. Așa se va întâmpla și cu PD-L spre beneficiul unei reale democrații și politici de dreapta. Ce lecții se vor trage din aceste situații, cum se va mai putea guverna cu partide sau coaliții de 20% sau mai puțin? – rămâne o mare enigmă. De asemenea se va vedea dacă PSD care cuprinde de fapt cel puțin două partide într-unul mai poate rămâne în această unitate artificială(a grupului Iliescu și Geoană). Gruparea reacționaro-comunistăa lui Iliescu, nu acceptăobștescul sfârșit care i se cuvine acum, După mineriade și 15 ani de guvernare dezastruoasă, în care pentru a nu se muri de foame au folosit metoda comunistăa pomenilor (cum făcea Ceaușescu chiar pe 20 decembrie 1989).

Revitalizarea prin absorbția sau alianța cu o grupare liberală(gruparea Norica-Antonescu) nu se va putea face decât în stilul Groza – Tătărăscu. Comuniștii nu au aliați ci doar, cum spunea Lenin, tovarăși vremelnici de drum, numiți și papușkini (păpușele). Iatăce au ajuns cei care se pretind urmașii Brătienilor, papușkinii unui politician comunist pervers. Cât despre partide ca PRM, PIN, PNG și mai ales cel al securistului Felix, cei care fac colecții ar putea săse asigure de câteva sigle, steaguri etc pentru că aceste formațiuni vor dispare în istorie și nu într-un oarecare viitor ci din decembrie 2008, datăcând se presupun că se vor desfășura alegerile (dacă Iliescu – Tăriceanu nu le vor amâna de dragul a încă 2-3 luni de putere).

Deci, eșecul la Europarlamentare, nu a determinat nimic la vechile partide ale tranziției. Ele nu mai au putere de inovație, juntele lor de conducere s-au plafonat și nu cunosc decât arta cleptocrației. Iatăde ce sunt convins că românii vor vota, chiar și pe 1 iunie, pentru viitorul lor și vor trimite în istorie pe cei care au eșuat timp de aproape 20 ani.

Romeo Popescu