Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RADU CONSTANTINOV, actorul care s-a regăsit în PICTURĂ

Actorul vâlcean Radu Constantinov şi-a deschis o expoziţie de pictură intitulată “Lucrări neterminate”. Iubitorii de artă pot vedea tablourile lui Radu Radu Constantinov la Turnul Sfatului din Sibiu.

Vineri, 3 iulie a.c., la orele 18.00 expoziţia a fost deschisă de criticul de artă Gheorghe Zvarici, care a descris-o drept “o expoziție de pictură nonconformistă într-un spaţiu nonconformist”. Expoziţia poate fi vizionată dată cu panorama Sibiului Gotic, până pe 20 iulie.

Radu Constantinov este actor şi mai toată viaţa sa de adult şi-a petrecut pe scena Teatrului de Stat Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, dar şi pe multe dintre scenele importante ale ţări şi ale lumii.

A studiat Arta Actorului la VGIK din Moscova şi se poate mândri cu interpretări de roluri importante în peste 60 de piese de teatru şi filme artistice în țara şi peste hotare.

Pasiunea pentru pictură şi-a descoperit-o mai târziu, se consideră pictor liber-profesionist, însă are lucrări în colecţii particulare din Germania, Irlanda, Rusia, România şi Republica Moldova.

“Departe de a face în pictură literatură, admirator declarat al fovilor pentru capacitatea acestora de a fi reușit în premieră să elibereze pictura de conceptul tabloului tradițional cu spațiul tridimensional și motive obiectuale realiste, aducându-l prin aplatizare la un singur plan de ”plin si vid” al suprafețelor cromatice, cei ce aduc forma ”dezbrăcată de tertipuri” volumetrice prin culorile pure ce o definesc mai aproape de sentimentele și emoțile privitorului, Radu Constantinov reușește să aplice cu succes în pictură principiile improvizației policrome jazzistice, unde cu un mare rafinament cromatic, la punctele sensibile descoperite mai întâi în imagine se propun diferite structuri compoziționale.

Lumea formei şi culorii este privită ca o repetiție generală la un spectacol universal când acordările se suprapun cu diverse probe de sunet şi lumină şi reinterpretări.

Convingerea că nu toate lucrurile pot fi rostite prin Verb din cauza multiplelor lor posibilăți de relaționare, precum şi imposibilitatea de a atinge prin cuvinte efectul pe care îl poate avea culoarea în subtilităţile sentimentului uman, îl condiționeaza pe artist, asemeni poemelor din jazz ce pot fi finite convențional doar ca timp de interpretare, să lase spectatorului posibilități de finisare ale trăirilor din aceste Lucrări Neterminate”, descrie criticul de artă Gheorghe Zvarici expoziţia actorului vâlcean Radu Constantinov.