Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Apavil Râmnicu Vâlcea angajează inginer, auditor și șoferi

Societatea Apavil S.A. Râmnicu Vâlcea anunță organizarea a trei concursuri de angajare pentru posturi disponibile în cadrul mai multor structuri ale companiei. Este vorba despre un post de inginer, un post de auditor intern și două posturi de șofer.

Candidații interesați pot depune dosarele de concurs la Registratura societății Apavil S.A., din Râmnicu Vâlcea, strada Carol I nr. 3-5, în termenele limită specificate pentru fiecare post.

Post de inginer – Serviciul Mecano-Energetic

Concursul pentru postul de inginer va include două probe – scris și interviu:

  • proba scrisă: 29 octombrie 2025, ora 11:00
  • interviul: 4 noiembrie 2025, ora 9:00

Data limită pentru depunerea dosarelor: 22 octombrie 2025, ora 15:00.

Post de auditor – Compartimentul Audit Intern

Selecția pentru postul de auditor intern va avea loc după următorul program:

  • proba scrisă: 12 noiembrie 2025, ora 9:00
  • interviul: 18 noiembrie 2025, ora 9:00

Data limită pentru depunerea dosarelor: 23 octombrie 2025, ora 15:00.

Două posturi de șofer – Coloana Auto/Utilaje Râmnicu Vâlcea

Pentru cele două posturi de șofer, candidații vor susține:

  • proba scrisă: 31 octombrie 2025, ora 9:00, la sediul Apavil din str. Carol I nr. 3-5;
  • proba practică: 6 noiembrie 2025, ora 9:00, la sediul Coloanei Auto/Utilaje – str. Nistor Dumitrescu nr. 23, Râmnicu Vâlcea.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 24 octombrie 2025, ora 13:00.

Informații suplimentare privind condițiile generale și specifice, bibliografia, dosarele de concurs și calendarul complet pot fi consultate pe site-ul oficial www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22.
Program de lucru: luni-joi, 07:00 – 15:30, și vineri, 07:00 – 13:00.