Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CODUL FISCAL bagă zâzanie între guvernul Ponta şi FMI

Codul Fiscal a fost aprobat atât de Camera Deputaţilor, cât şi de Senat, iar cele mai importante prevederi se referă la reducerea TVA de la 24% la 19% de la 1 ianuarie 2016, eliminarea „taxei pe stâlp” şi a supraaccizei la carburanţi, scăderea impozitului pe dividende, majorarea plafonului de deductibilitate pentru asigurările private de sănătate. De asemenea, prin noul Cod Fiscal, care intră în vigoare din 2016, primăriile au posibilitatea de a majora taxele locale cu 50%. O altă măsură se referă la impozitul pe terenurile nelucrate, care poate creşte cu 500%. Scăderea cotei unice şi a CAS sunt măsuri care au fost amânate până în 2018 – 2019.

„Codul Fiscal a fost adoptat prin consens politic (votat de toate partidele) și prin cea mai ampla consultare cu mediul de afaceri (în special Coaliția pentru Dezvoltarea României)! Cred că în acest moment toți adversarii dezvoltării, prosperității și independenței noastre economice sunt în stare de orice ca să blocheze aplicarea măsurilor din Cod! Fac un apel la toți românii de bună credință să facem front comun împotriva oricăror asemenea tentative evident împotriva interesului nostru ca țara și societate!”, a scris premierul Victor Ponta pe pagina sa de socializare

Pentru că măsurile adoptate prin noul Cod Fiscal nu au fost pe placul FMI şi ai Comisiei Europene, oficialii Fondului Monetar Internaţional nu vor mai veni în iulie la Bucureşti, urmând să se stabilească o altă dată pentru vizită.