Conform datelor prezentate de confederația sindicală Cartel Alfa, numărul angajaților care primesc salariul minim a scăzut în acest an la cel mai redus nivel din ultimul deceniu. În anul 2023, peste un sfert din angajații din România primeau venitul minim. Procentul celor care câștigă acest nivel de salariu a crescut aproape constant din 2011, când, în timpul guvernării conduse de Emil Boc, a fost adoptată vechea lege a dialogului social, care a eliminat posibilitatea negocierii unui contract colectiv de muncă la nivel național. Punctul maxim a fost atins în 2019, când 27% dintre angajați aveau salariul minim, conform unei prezentări realizate de cercetătorul Radu Stochița pentru Cartel Alfa, transmisă Ziare.com pe 27 august.
În 2011, conform datelor Inspecției Muncii, existau 351.000 de contracte pe salariul minim. Deși numărul total al contractelor a crescut cu doar 19%, numărul celor cu salariul minim a crescut de cinci ori până în 2023, ajungând la 1,8 milioane. În 2024, acest număr a scăzut la 1,03 milioane, adică 15,4% din total, o valoare mai mică decât cele 1,3 milioane contracte din 2014.
Acești ani au fost marcați de creșteri semnificative ale salariului minim brut, care aproape s-a dublat între 2018 și 2024. Totuși, înainte de 2018, valoarea salariului brut nu includea contribuțiile sociale.
Analiza Cartel Alfa relevă că sectorul construcțiilor are cea mai mare pondere a contractelor pe salariul minim în luna august 2024, cu aproape 32% dintre muncitori în această situație. Acest sector este urmat de activitățile de servicii administrative și de suport, unde 31,4% dintre contracte menționează salariul minim. În sectorul HoReCa, aproape trei din zece angajați primesc venitul minim garantat.
Singurele două sectoare în care procentul contractelor cu salariu minim este sub 2% sunt industria energiei și învățământul, conform aceleași analize.
Scăderea semnificativă a numărului de muncitori care câștigă salariul minim poate fi atribuită și unei ordonanțe de urgență care a intrat în vigoare în 2022. Aceasta obligă angajatorii să ofere o remunerație superioară după doi ani de salariu minim. Excluzând sectoarele construcțiilor și agriculturii, unde există norme speciale privind salariul minim, numărul contractelor cu plată minimă s-a înjumătățit față de 2023, arată analiza.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu