Simțul civic al vâlcenilor este mort și îngropat de mult, după umila mea părere, însă atunci când am aflat despre organizarea unui miting împotriva malpraxisului, m-am gândit că, iată, poate vâlcenii se vor trezi din letargie și vor arăta că le pasă.
Din păcate, m-am înșelat teribil: vâlcenilor nu le-a păsat și chiar dacă protestul a fost organizat ca la carte, cu toate autorizațiile și avizele necesare, mediatizat corespunzător, acesta nu a avut parte de mulți participanți.
„Spune STOP malpraxisului!” se dorea a fi primul marș-protest din istoria Râmnicului, fără miză politică, îndreptat împotriva erorilor din sistemul medical și a celor care în loc să salveze vieți le curmă brusc.
Însă, oamenii care nu știu ce-i aia compasiunea, care nu știu să empatizeze cu necazul altuia, nu au cum să iasă în stradă să protesteze, chiar dacă drama pe care au trăit-o și o trăiesc cei care au participat la protest li se poate întâmpla și lor, sau vreunuia din membrii familiilor lor.
Prin prisma meseriei mele, i-am cunoscut pe organizatorii protestului, oameni greu încercați de soartă, care ani de zile și-a căutat dreptatea prin sălile de judecată, după ce, o eroare medicală, le-a răpit sau schilodit pe viață, pe cineva drag.
Bogdan Neagu este un tânăr care și-au iubit enorm tatăl. Acesta a murit în urmă cu 8 ani de zile la spitalul din Râmnicu Vâlcea din cauza unei infecții nozocomiale. De tot atâția ani, Bogdan se luptă ca să afle adevărul despre moartea tatălui său, iar vinovații să plătească. Nici până acum, membrii familiei nu au aflat de ce medicii care s-au ocupat de cazul bărbatului nu i-au pus diagnosticul corect în timp util.
Carina, o minune de fetiță de 10 din Râmnicu Vâlcea, avea să sfârșească tragic, în luna martie a acestui an, în faţa spitalului din Râmnicu Vâlcea, într-o ambulanţă care n-a mai apucat să o ducă la Bucureşti. Inițial, fetița s-a prezentat la urgență cu o banală răceală și dureri de cap. Patru zile mai târziu, aceasta a murit. Mama Carinei, prăbușită de durere, mi-a spus atunci când am vorbit că nu se lasă. Îngerașul ei merită măcar atât: să se știe din ce cauză a murit.
Revenind la protestul din data de 21 august 2017 spun doar atât: a fost un început bun și poate cu timpul oamenii vor deveni solidari.
Nu pot însă să trec cu vederea ce s-a întâmplat la Râmnicu Vâlcea, când unii au ieșit să protesteze împotriva OUG 13, la o manifestare ilegală, fără nicio autorizație. Cică a fost spontană, dar ei se mobilizau pe Facebook. Atunci, au fost oameni care m-au șocat de-a dreptul cu atitudinea lor revanșardă, susținând anumite idei pentru care nu avea nici măcar argumente. Strigau luați de val ”Noaptea ca hoții”, dar dacă-i întrebai, la ce se referă, de fapt, acest slogan, muțeau prostește, pentru că nu erau în stare să explice. Pe unii dintre ei chiar îi suspectez că habar n-aveau.
P.S. Am văzut că deja pe rețelele de socializare a început o adevărată campanie împotriva modificărilor propuse de ministrul Tudorel Toader la legile justiției. Sunt sigură că mii de vâlceni vor fi interesați. Sunt curioasă, însă, câți se și informează, despre ce este cu adevărat vorba.
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu