Interviu la o ceaşcă de cafea
Mă fraţilor, un revoluţionar cu notorietate avem şi noi în Vâlcea şi să nu-l chemăm la o ceaşcă de cafea şi un interviu „altfel”? Eee, nu se poate, l-am chemat. Cin’ să fie, cin’ să fie? E clar, e vorba de Ştefan „Fane” Prală, fost pesedist, actual democrat-liberal, fost şi actual vânător, fost ceferist. Dacă îi mai place „Glasul Roţilor de Tren”, ce simte când ţinteşte şi împuşcă un mistreţ, de ce a plecat din PSD, ce beneficii a avut de pe urma certificatului de revoluţionar, când îşi va rade mustaţa şi multe, multe altele, aflaţi din următorul interviu. Aşa că, hai să intrăm un pic în atmosfera lui decembrie 1989…
• Reporter: Domnule Prală…
• Ştefan Prală: Mă, tu când te întâlneşti cu mine cum îmi zici?
• Rep.: Fane…
• Ş.P.: Păi, zi-mi frate Fane atunci, că bem o cafea şi vorbim câte-n lună şi-n stele.
• Rep: Ok, atunci, Fane, cum de ai ajuns revoluţionar? Pe bune acum.
• Ş.P.: Eu practicam artele marţiale în acea vreme, sub masca judo-ului. Nu ne-au mai lăsat. Eram indignaţi. Ne-am strâns la Cezar Cotescu acasă şi ne-am gândit la tot felul de chestii. Ştiam că sunt trenurile plecate la Timişoara, care se întorceau la Vâlcea. În spatele gării, erau autobuze din ălea mari, pregătite să-i ia pe oameni să-i împrăştie, să nu rămână mulţi la un loc. Am făcut tot felul de planuri cum să-i mobilizăm, să cântăm actualul imn, să nu-i lăsăm să plece. În acea noapte am bănăit pe la toate cunoştinţele să facem o întâlnire „La ceas”. Au venit mulţi din ei, alţii nu, le-a fost frică. Ne-am mai gândit să facem o scânteie când ieşeau oamenii de la muncă, de pe Platforma Chimică. Eu voiam să mă urc în turnul de la Episcopie şi de acolo să strig la oameni. Mai erau şi alţii care vorbeau de „Frăţia de la Timişoara”. Apoi planurile ne-au fost date peste cap, au apărut imaginile de la televizor. Apoi am mers la fostul Consiliu Popular, la Miliţie, unde am făcut controlul la armament. Atunci s-au eliberat şi primele legitimaţii de revoluţionari, un militar, Ion Tudor le elibera. Unii dintre noi le mai avem, eu o am! Una peste alta, era un haos de nedescris. Am făcut echipe care să păzească bazinele de apă. Se spuneau tot felul de nebunii, că se otrăveşte apa, că se aruncă barajul de la Vidra în aer, că vor fi atacaţi copiii în şcoli, că vin blindate de la Craiova, Sibiu şi Piteşti ca să-l apere pe Ceauşescu la Olăneşti, că acolo cică-l aduceau. Aveam 26 de ani…
• Rep.: Păi şi până la urmă a fost Revoluţie sau…
• Ş.P.: Eu cred că a fost Revoluţie, am crezut şi cred în ea. Eu am participat la Revoluţie! A fost făcută de tinerii care credeau că pot schimba România în bine. Că acum am aflat că în spate erau alţii, e altă mâncare de peşte.
• Rep.: Păi şi ai votat cu Iliescu…
• Ş.P.: Da, am votat de fiecare dată cu Iliescu. Crezi că mă apuc acum să mă dau eu că nu e aşa? Aşa au fost vremurile, ce ştiam noi atunci!?
• Rep.: Cu ce aţi profitat de pe urma certificatului de revoluţionar?
• Ş.P.: Eu, cu nimic! Şi nici nu vreau. Şi nu numai eu nu am profitat, nimeni din asociaţie. Păi ce să fac, să pun certificatul pe masă şi să îmi revină nu ştiu ce? Cum mă mai pot întâlni eu cu oamenii alături de care am fost în ’89? Sau cum să mai vorbesc eu cu generalul Vieru al cărui copil a participat la acea mişcare „Când o face plopul pere şi răchita micşunele” şi apoi a fost ucis? Când vor avea ceva toţi urmaşii tinerilor ucişi, toţi răniţii Revoluţiei şi toţi foştii proprietari vor îşi recupera bunurile, atunci e normal, dacă rămâne ceva, să primească şi revoluţionarii.
• Rep.: Păi şi revoluţionarul Prală a ajuns la PDSR…
• Ş.P.: Hai să-ţi spun cum am ajuns. Eu am fost unul dintre oamenii care a fondat Partidul Forţelor Democrate, alături de Codrin Ştefănescu, de Mircea Bucur, imediat după alegerile din 1996. Poate nu mă crezi, dar la mine acasă s-au purtat discuţiile. Nu ne-a băgat nimeni în seamă, noi lătram, caravana trecea. Până la urmă am făcut un protocol cu Partidul România Mare şi am dus în parlament patru oameni. Apoi am făcut cu PDSR şi s-a ajuns la concluzia că trebuie fuziune prin absorţie. Aşa am ajuns.
• Rep.: Şi la PDL cum ai ajuns şi de ce?
• Ş.P.: E poveste lungă. Una peste alta nu mai suportam lucrurile care se întâmplau. De mine se spunea că uneltesc cu Bleotu, Tudor şi Comănescu. De mine se spunea că sunt legionar. De mine se spunea că mi-am făcut castel la Voineasa. Că eu când mă duc la emisiuni nu laud pe cineva. Ba mi se reproşa că de ce conduc o maşină de teren. Păi, fraţilor, eu am făcut prima firmă privată din Vâlcea, în aprilie 1990, am făcut Coral-ul. Eu când am intrat în politică aveam 170 de angajaţi cu carte de muncă, aveam 12 maşini. Adică, de ce să nu am eu voie să conduc o maşină de teren dacă era lucrul meu pentru care am muncit de mi-au sărit capacele? Să-mi fie ruşine cu munca mea? Eu muncesc de mic copil, nu mi-a fost şi nu îmi e ruşine, sunt născut la Suteşti şi munceam la viile de acolo, care-i problema? Astea sunt doar câteva lucruri care m-au nemulţumit atunci şi am venit la PDL pentru Mircia Gutău, cu care am lucrat perfect şi care niciodată nu mi-a făcut presiuni politice, indiferent unde am activat.
• Rep.: Bine, bine, dar când îţi dai mustaţa jos?
• Ş.P.: Ce ai cu mustaţa mea? Nu o dau jos, o am de când lumea, toată lumea mă ştie cu mustaţă. Nu o rad, pe bune!
• Rep.: Dar „Glasul roţilor de tren” îţi mai place?
• Ş.P.: Cum să nu-mi placă? Eu am cântat în fanfara CFR-ului, la trompetă şi asta a fost prima melodie pe care am învăţat-o. Asta şi încă o melodie, „Sârba-n căruţă”, nu le pot uita. Pentru mine perioada CFR rămâne o experienţă plăcută, acolo am învăţat cu adevărat să muncesc, acolo mi-am cristalizat personalitatea.
• Rep.: Şi când ai mers ultima dată cu trenul?
• Ş.P.: Ultima dată până la Drăgăşani. Îmi doresc să merg de mai multe ori, dar nu e timp.
• Rep.: Eşti vânător. Ce simţi când împuşti un animal?
• Ş.P.: Rar împuşc, îmi place să merg la mistreţi. Sunt rare momentele în care-i găseşti, şi mai rare momentele în care îţi intră în ţintă. Îmi place adrenalina. Cea mai frumoasă e partea de final, când vin toţi vânătorii şi pun pe un şervet ce au la ei, o slănină, o bucată de brânză, o roşie. Îmi place vânătoarea pentru că merg în natură, mă bucur de aerul curat. Acolo omul râde fără să-l oblige nimeni, acolo omul spune ce gândeşte, nu ce trebuie să spună.
• Rep.: Şi în politică se leagă prietenii?
• Ş.P.: Pe dracu! În politică îţi faci duşmani, în politică ai susţinători. În politică răutatea nu are limite.
• Rep.: Păi şi atunci politica e o curvă, ă?
Ş.P.: E, dar nu o spun eu în premieră, au spus-o mulţi alţii înaintea mea.