Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Vizită la IPJ Vâlcea în „Școala Altfel”: Elevii de la Colegiul „Matei Basarab”, față în față cu munca polițiștilor

Elevii Colegiului Național „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea au avut parte de o experiență inedită, joi, 2 aprilie 2026, în cadrul programului „Școala Altfel”, după ce au vizitat Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea.

Pe parcursul activității, copiii au fost întâmpinați de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, care le-au prezentat, într-un mod interactiv, cum decurge o zi de muncă în cadrul instituției.

Elevii au avut ocazia să viziteze dispeceratul, punctul de comandă, dar și laboratorul de criminalistică, unde au asistat la demonstrații de amprentare, stârnind curiozitatea și interesul acestora.

Unul dintre cele mai apreciate momente a fost întâlnirea cu câinii de urmă ai poliției, dar și prezentarea parcului auto. Motocicleta utilizată de polițiștii rutieri a fost, fără îndoială, atracția principală pentru cei mici.

Pe tot parcursul vizitei, polițiștii au răspuns întrebărilor elevilor și au subliniat importanța respectării legii, dar și rolul educației preventive.

Reprezentanții IPJ Vâlcea transmit că astfel de activități sunt esențiale pentru formarea unui comportament responsabil în rândul tinerilor și pentru consolidarea relației dintre comunitate și poliție.