Vineri, 9 iunie, în sala mare a Consiliului Judeţean Vâlcea, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a organizat o dezbatere publică având ca temă învăţământul superior de stat la Râmnicu Vâlcea. Practic, este vorba despre scoaterea din patrimoniul învăţământului a unui spaţiu, unde acum funcționează Liceul Oltchim, care să treacă la Universitatea din Pitești, care deține terenurile fostei unități militare de la Vlădești.
Acest subiect a iscat o serie de controverse, ba chiar și proteste din partea profesorilor și elevilor de la Liceul Chimic.
Miercuri, 14 iunie 2017, Uniunea Sindicatelor din Învăţământ Vâlcea a organizat o conferinţă de presă, ca reacţie la intenţia Primăriei Râmnicului de a desfiinţa Liceul Oltchim şi de a oferi Universităţii din Piteşti baza materială a şcolii, în schimbul unui teren deţinut de aceasta din urmă.
“Ne aflăm în faţa unui eveniment deosebit de grav, desfiinţarea unui liceu tehnologic, este o veste grea pentru învăţământul vâlcean, noi avem majoritatea membrilor de sindicat la liceul Oltchim, suntem obligaţi prin statutul nostru să-i apărăm. Faptul că s-a întâmplat fără să fim consultaţi despre această măsură ne intrigă şi am acţionat în consecinţă. Noi am anunţat Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, care a luat legătura cu Ministerul, practic s-a vorbit cu domnul Ministru şi doamna secretar de stat, care au spus că nu cunosc absolut nimic despre fenomenul Oltchim, adică despre scoaterea din patrimonial învăţământului a unui spaţiu care să treacă la o universitate despre care eu nu mă pronunţ”, a spus Lucian Marinescu, preşedintele Uniunii Sindicatelor din Învăţământ Vâlcea.
Tiberiu Pană a venit cu un ecuson în piept pe care scria “Profesoraş…de oraş”
Mult mai vocal a fost vicepreşedintele formaţiunii, Tiberiu Pană, care este şi cadru didactic la Liceul Oltchim. Acesta a venit în fata jurnaliştilor cu un ecuson improvizat în piept, pe care scria “Profesoraş…de oraş” făcând referire la declaraţiile primarului Mircia Gutău dintr-o emisiune televizată de săptămâna trecută, în care acesta ar fi făcut referire la liderul de sindicat. Pe lângă numeroasele acuze pe care le-a adus edilului Mircia Gutău dar şi consilierului personal al edilului, Anton Miţaru, cum că cei doi ar avea alte interese asupra preluării terenului de la Vlădeşti, Pană a spus că s-au consultat cu avocaţii şi că nu vor lua nicio măsură până vineri, când Consiliul Local va fi convocat în şedinţă extraordinară pentru a vota două proiecte privind preluarea bazei materiale de la unitatea de învăţământ, dar şi a spaţiului pe care funcţionează acum Universitatea din Piteşti. Liderul de sindicat a venit în fata jurnaliştilor cu un set de documente, printre care o adresă trimisă de primăria Râmnicului către Inspectoratul Şcolar şi Liceul Oltchim, o copie a contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate Învăţământ preuniversitar şi cu Hotărârea 918/2008, hotărâre privind transmiterea unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului în administrarea Ministerului Educaţiei.
„Ne aflăm în perioada de admitere în învăţământul profesional, conform calendarului aprobat de ministru. Avem aprobate prin planul de şcolarizare, clase de învăţământ profesional şi liceal. Avem informaţii că din instituţia condusă de domnul primar se dau telefoane la şcoli din judeţ cerându-li-se directorilor să nu mai îndrume elevii către Oltchim pentru că aceasta nu va mai exista. Îmi spunea cineva într-o întâlnire de taină organizată sâmbăta că adresa (probabil se referea la adresa primită de primăria Râmnicului de la Ministerul Educaţiei) nu mai era valabilă, o să fie altă adresă. Răul este incomensurabil, vreau să atrag atenţia, de la Vlădica până la Opincă, de la primar, la sfătuitorii lui de taină, nu întâmplător am spus că a semnat respectiva adresă, are o majoritate manipulabilă în Consiliul Local. Vă asigurăm că vineri, având calitatea de victime sigure, vom fi prezenţi la şedinţă. Ne vom face cunoscute oficial argumentele care duc spre singura concluzie viabilă, menţinerea liceului Oltchim, care anul ăsta împlineşte 50 de ani de existenţa”, a declarat Tiberiu Pană.
Aşadar, „războiul” final se va purta vineri, 16 iunie, la şedinţa extraordinară a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea.
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu