Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Amenințări și ordin de protecție încălcat la Vaideeni: bărbat de 44 de ani, reținut de polițiști

Un bărbat de 44 de ani, din comuna Vaideeni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Măldărești, fiind cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, informează IPJ Vâlcea.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 10 decembrie, în jurul orei 21:30, când o femeie din Vaideeni a sunat la 112 și a reclamat că a fost amenințată cu moartea de concubinul fiicei sale. Polițiștii au intervenit imediat, iar în urma verificărilor au stabilit că bărbatul, aflat sub influența alcoolului și implicat într-un conflict verbal, i-ar fi adresat amenințări cu moartea femeii, provocându-i acesteia o stare de temere.

Oamenii legii au constatat totodată că, pe numele agresorului, Judecătoria Horezu emisese anterior un ordin de protecție, care îi interzicea să se apropie la mai puțin de 100 de metri de persoana vătămată și să ia legătura cu aceasta prin orice mijloc. Prin amenințările adresate, bărbatul ar fi încălcat aceste obligații.

El a fost condus la sediul Poliției pentru audieri, iar după administrarea probatoriului, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu a dispus reținerea sa pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea.

În cursul zilei de astăzi, acesta urmează să fie prezentat procurorilor pentru stabilirea măsurilor legale ce se impun. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.

Reprezentanții Poliției reamintesc că, pe tot parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile prevăzute de lege și de prezumția de nevinovăție