Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe drumul județean DJ 703F, pe raza localității Dăești. La fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că o femeie în vârstă de 65 de ani, din comuna Sinești, aflată la volanul unui autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. În aceste condiții, aceasta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat un alt autoturism, condus de un bărbat de 53 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea.
În urma impactului, bărbatul a fost rănit și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care s-a produs accidentul.























Lasă un comentariu