Asociația Vâlceană a Elevilor trage un semnal de alarmă cu privire la amplasarea sălilor de jocuri de noroc în apropierea unităților de învățământ din Râmnicu Vâlcea, solicitând autorităților locale măsuri urgente pentru protejarea tinerilor.
Reprezentanții AVE au participat luni, 23 martie 2026, la o consultare publică organizată de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, unde au adus în discuție o problemă considerată tot mai gravă: prezența „păcănelelor” în imediata apropiere a școlilor și chiar la parterul blocurilor.
Elevii susțin că această proximitate facilitează accesul minorilor la jocuri de noroc, în ciuda legislației care interzice acest lucru. „Amplasarea jocurilor de noroc în oraș este o problemă foarte mare, în special pentru că sunt puse aproape de școli. Accesul este foarte facil pentru tineri. Văd cu ochii mei, ca elev, cum merg acolo colegi care sunt minori și joacă”, a declarat Oprescu Octavian.
În acest context, AVE propune o soluție clară: mutarea treptată a sălilor de jocuri de noroc către periferia orașului. Potrivit reprezentanților elevilor, o astfel de măsură ar reduce tentația zilnică și ar transforma accesul într-o alegere conștientă, nu într-un impuls generat de expunerea constantă.
Un alt aspect îngrijorător semnalat de elevi este asocierea frecventă dintre sălile de jocuri și casele de amanet, amplasate uneori chiar perete în perete. Această practică creează un „cerc vicios” pentru persoanele vulnerabile, care, după pierderi financiare, sunt tentate să își amaneteze bunurile pentru a continua jocul, ajungând rapid în situații dificile.
Reprezentanții AVE subliniază că, deși unii operatori din domeniu au încercat să minimizeze problema în cadrul dezbaterii publice, realitatea din teren arată contrariul: accesibilitatea fizică zilnică rămâne unul dintre principalii factori care contribuie la apariția dependenței în rândul adolescenților.
Asociația Vâlceană a Elevilor este singura organizație independentă a elevilor din județ, implicată activ în apărarea drepturilor acestora și în îmbunătățirea condițiilor din sistemul educațional. Prin această inițiativă, AVE își propune să aducă în atenția autorităților o problemă cu impact direct asupra siguranței și viitorului tinerilor.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu