Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

TÂLHĂRIE la DRĂGĂŞANI! Minor bătut şi jefuit de telefon şi bani!

Un drăgăşenean de 19 ani a fost reţinut de poliţişti după ce a tâlhărit un minor în plină stradă. Povestea este una complicată, cei doi implicaţi, tâlharul şi victima, având un conflict anterior datei incidentului.

Tâlhăria a avut loc în data de 25 iulie 2015, în jurul orei 1.30, când minorul E.B. – 17 ani, din municipiul Drăgăşani, s-a dus disperat la sediul poliţiei pentru a reclama că a fost agresat pe stradă, furându-i-se telefonul şi suma de 20 de lei din buzunar.

El le-a povestit oamenilor legii că în urmă cu câteva zile a făcut un schimb de telefoane cu un prieten al tâlharului, care ulterior s-a răzgândit. Minorul nu a mai vrut să dea telefonul înapoi şi, astfel, a intervenit infractorul, care în loc să rezolve problema pe cale amiabilă, a preferat să folosească violenţa şi să-l tâlhărească pe băiat.

„În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că între victimă şi un prieten al agresorului a avut loc un schimb de telefoane mobile, minorul de 17 ani primind un telefon şi suma de 950 lei.

La câteva zile victima a cerut înapoi telefonul pentru o scurtă perioadă de timp, invocând că trebuie să îl arate mamei sale. După ce a intrat în posesia telefonului victima a refuzat restituirea telefonului. Astfel că în data de 24 iulie a.c., victima şi persoana bănuită de comiterea infracţiunii a avut loc un schimb de mesaje printr-o reţea de socializare cu privire la restituirea telefonului sau a celui dat la schimb şi a sumei de bani.

Câteva ore mai târziu întâlnindu-se pe stradă tânărul de 19 ani, H. Alexandru i-a solicitat victimei să îi dea telefonul. Victima refuzând, a fost lovită cu pumnul în zona feţei şi i-a fost luat din buzunar telefonul şi suma de 20 lei” – au descoperit poliţiştii, în urma anchetei lor.

Tâlharul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie dus în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă.