Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Băbeni au intervenit, la data de 7 octombrie 2025, în urma unui eveniment rutier produs pe raza localității, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că un bărbat, aflat la volanul mașinii, ar fi fost distras de desfășurarea unor activități incompatibile cu șofatul, pierzând controlul direcției de deplasare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean Vâlcea, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, conform Codului penal.
Reprezentanții IPJ Vâlcea reamintesc că alcoolul și volanul nu fac casă bună: un moment de neatenție sau o decizie greșită poate avea consecințe grave pentru toți participanții la trafic.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu