Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea anunță deschiderea procesului de recrutare pentru candidați interesați de admiterea în instituțiile militare de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale, destinate pregătirii specialiștilor pentru Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul celei de-a doua sesiuni de admitere, programată pentru perioada august-septembrie 2024.
Pentru învățământul superior (ofițeri) – studii universitare de licență cu frecvență – sunt disponibile 22 de locuri, distribuite astfel:
- 15 locuri la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”;
- 7 locuri la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța.
Cererea de înscriere trebuie transmisă exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail: resurse.umane@jandarmeriavalcea.ro, respectând următoarele termene:
- până la 18 august 2024 (inclusiv în weekend) pentru Academia Navală „Mircea cel Bătrân”;
- până la 25 august 2024 (inclusiv în weekend) pentru Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”.
Dosarul de recrutare complet trebuie depus personal la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, situat pe str. Calea lui Traian, nr. 41, Râmnicu Vâlcea, până la următoarele termene:
- 28 august 2024 pentru Academia Navală „Mircea cel Bătrân”;
- 6 septembrie 2024 pentru Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”.
Pentru informații suplimentare, puteți contacta Serviciul Resurse Umane la numerele de telefon 0250/739839 sau 0250/24535, ori accesați site-ul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea la adresa www.jandarmeriavâlcea.ro, secțiunea Carieră – Anunțuri admitere.
Lasă un comentariu